Rusia îşi scoate la paradă arsenalul militar.
Rusia îşi va arăta potenţialul militar la parada din Piaţa Roşie de vineri, când va marca împlinirea a 63 de ani de la sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial, a declarat, ieri, preşedintele rus în exerciţiu, Vladimir Putin, relatează AFP.
„Noi nu ne agităm armele. Nu ameninţăm pe nimeni şi nici nu ne pregătim să o facem, nu impunem nimic nimănui. Este o demonstraţie a potenţialului nostru în materie de apărare aflat în creştere. Suntem în măsură să ne apărăm poporul, statul şi bogăţiile şi nu ducem lipsă de aşa ceva“, a spus Vladimir Putin, cu prilejul ultimului discurs susţinut în faţa membrilor guvernului de la Moscova.
Mandatul lui Vladimir Putin expiră mâine, locul actualului lider de la Kremlin urmând să fie luat de câştigătorul alegerilor prezidenţiale din 2 martie, prim-vicepremierul Dmitri Medvedev. Putin, care urmează să devină prim-ministru, cel mai probabil joi, i-a avertizat pe miniştrii ruşi că nu trebuie „să se culce pe lauri“. Pentru a identifica modalitatea cea mai eficientă de guvernare a ţării este nevoie de o colaborare sporită între administraţia prezidenţială şi executivul de la Moscova, a mai spus şeful statului.
Putin a ţinut să mulţumească întregului cabinet şi colaboratorilor săi pentru sprijinul acordat în timpul ultimului său mandat de preşedinte şi şi-a exprimat speranţa într-o strânsă colaborare între următorul guvern şi viitoarea administraţie prezidenţială de la Kremlin. Etalare de forţe ca în epoca sovietică
Pentru prima dată după 1990, sute de tancuri, lansatoare de rachete, blindate şi avioane vor participa la parada de la Moscova, redându-i astfel strălucirea din epoca sovietică, atunci când reprezenta o ocazie excelentă de a demonstra „agresorilor imperialişti“ puterea militară a Uniunii Republicilor Sovietice Socialiste (URSS).
O repetiţie generală a avut loc luni, în Piaţa Roşie, unde au defilat mii de soldaţi cu zeci de blindate şi rachete Topol-M, vârful de lance al forţelor strategice ruse. La ora locală 10.00 (6.00 GMT), ceremonialul a demarat cu trecerea în revistă a trupelor, în prezenţa ministrului rus al apărării, Anatoli Serdiukov.
Mari absenţi au fost Vladimir Putin şi Dmitri Medvedev, care se vor afla însă vineri în tribuna oficială din faţa mausoleului lui Lenin.
La „Parada Victoriei“ de anul acesta vor lua parte aproximativ 8.000 de persoane, 200 de vehicule, precum şi treizeci de bombardiere, avioane de luptă şi elicoptere. TEST PENTRU MEDVEDEV
Tensiune la început de mandat Parada militară de vineri are loc pe fondul tensiunilor dintre Moscova şi regimul prooccidental de la Tbilisi, care a protestat recent faţă de suplimentarea trupelor ruse din regiunea sepratistă georgiană Abhazia. Celor circa 2.000 de soldaţi ruşi din Abhazia tocmai li s-au alăturat încă aproximativ 1.000. Conflictul cu Georgia este primul test de politică externă pentru Dmitri Medvedev, comentează publicaţia „Moscow Times“. Nu este exclus ca în spatele deteriorării relaţiilor ruso-georgiene să se afle radicalii de la Kremlin, care doresc ca Medvedev să fie un preşedinte la fel de antioccidental ca şi Putin. „Mulţi analişti independenţi cred că armata şi FSB-ul (fostul KGB - n.r.) coordonează politica Rusiei în Caucaz“, a spus un diplomat, citat de agenţia Reuters, sub protecţia anonimatului.