Frontierele cu Ungaria şi Bulgaria, luate cu asalt de români
- Adam Popescu
- 23 aprilie 2008, 11:51
Graniţele vor fi luate cu asalt, începând de mâine, atât de euronavetiştii care se întorc în ţară pentru a-şi petrece Paştele alături de familie, cât şi de cei care au ales să meargă în vacanţă în Europa de Vest sau pe litoralul bulgăresc.
Cel puţin aşa estimează poliţiştii de frontieră care, pentru a evita ambuteiajele în vămi, au luat măsuri speciale, în special pe frontiera de Vest, cu Ungaria, şi pe cea de Sud, cu Bulgaria.
„Având în vedere experienţa anului trecut, când, în săptămâna Paştelui, traficul la frontieră a crescut cu 30 la sută faţă de o săptămână obişnuită (de la circa 550.000 la 800.000 de persoane) am decis ca 4.300 de poliţişti să supravegheze, zilnic, graniţele. Ei vor fi ajutaţi de 200 de ofiţeri de la Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră, care, pe lângă control, îi vor ajuta şi îndruma pe turişti. La nevoie, vom suplimenta şi numărul arterelor de control, atât pe sensul de intrare, cât şi pe cel de ieşire din ţară“, au precizat oficialii Poliţiei de Frontieră.
Aceştia le recomandă românilor să folosească toate punctele de trecere de pe graniţa româno-ungară (Cenad - judeţul Timiş; Nădlac, Turnu, Vărşand - judeţul Arad; Salonta, Borş, Valea lui Mihai, Săcuieni - judeţul Bihor; Urziceni şi Petea - judeţul Satu-Mare) şi de pe cea româno-bulgară (Giurgiu - judeţul Giurgiu; Vama Veche Ostrov şi Negru Vodă - judeţul Constanţa; Bechet şi Calafat - judeţul Dolj)