“În ziua în care am ajuns în gara din Milano era black-out în toată Italia şi trenurile nu circulau. Am rămas şocat de cerşetorii, vagabonzii şi beţivii care populau gara, nestingheriţi. Nu mă gândeam că o să rămân mai mult de o săptămână şi o să ma întorc la Bacău”. Acestea sunt cuvintele lui Cătălin Socarici, după patru ani petrecuţi la Roma. În tot acest timp a ajuns să experimenteze tot felul de meserii până a descoperit ceva potrivit.

A renunţat la cariera militară abia începută la Paraşutişti, în oraşul natal, în favoarea unui destin incert în Peninsulă. Astăzi, la 27 de ani, a pus bazele unei firme de construcţii în capitala Italiei.

Acum zâmbeşte povestind despre ziua în care a mers să cumpere ouă plătind cu lire, în timp ce în Italia se renunţase de mult timp la vechea monedă.

Cătălin este unul dintre miile de români din Italia care nu stârneşte interesul mass-mediei. Nu stimulează adrenalina un strain care plăteşte impozitele firmei, care îşi începe ziua de lucru la 7.30 şi căruia îi sună telefonul duminica la fiecare jumătate de ora, actualizându-i agenda clienţilor pentru o nouă săptămână.

În ton cu sloganul “2008 – Anul Dialogului Intercultural” propus de Uniunea Europeană, povestea lui Cătălin are la bază toate elementele pe care teoreticienii integrării sociale le proclamă, de multe ori fără a găsi soluţii.

Ar fi surprinşi să afle că reţeta este simplă: un proprietar de restaurant şi un angajat priceput la toate treburile casei pot crea punţi de dialog intercultural nesperate.

În cazul de faţă, s-a întâmplat în oraşul italian Palombara Sabina (la 30 de km de Roma) când, în 2005, Cătălin Socarici a început să lucreze pentru Andrea, agent imobiliar pensionat şi pasionat de bucătăria romană. Născut şi crescut pe malul Tibrului, aproape de centrul istoric al Romei, Andrea cântăreşte cu priviri jucăuşe fiecare persoană necunoscută şi nu se sfieşte să pună sute de întrebări.

Ştie să cânte “Mulţi ani trăiască” de când organizează în restaurantul lui nunţi şi botezuri ale românilor din Palombara, iar prima dată când a văzut o “mireasă furată” a crezut că perechea s-a despărţit în noaptea nunţii. Aceleaşi priviri l-au cântărit şi pe Cătălin care a devenit cu timpul indispensabil. Deopotrivă, tânărul mărturiseşte că Andrea şi Maria Grazia sunt ca o a doua familie pentru el.

Acum, când viaţa şi meseria lui au luat alt curs, se întoarce la restaurant ca acasă, expresie pe care nu o foloseşte de efect, ci pentru că obişnuinţa care îi dă un sentiment de siguranţă.

Urmând exemplul primului său patron, Cătălin îşi pune salopeta în fiecare dimineaţă şi lucrează cot la cot cu angajaţii lui, toţi români, pe care îi alege după criterii stricte. “Îi descos şi despre viaţa personală, pentru că vreau să văd dacă pot să mă bazez pe ei când trebuie să îi trimit în casă la clienţi. Nu de puţine ori mi s-a întâmplat să rămân fără unelte, dar problema frecventă, este băutura. Din ceea ce am văzut, 50% din accidentele care se întâmplă pe şantier sunt din vina muncitorului care ignoră regulile de protecţia muncii şi, uneori, îşi vinde echipamentele speciale.”

Făcând parte din noul val de întreprinzători, Cătălin Socarici nu ia în calcul o eventuală întoarcere în România, care l-a şocat cu preţurile sale exorbitante.

Realitatea din Italia