Prezentă la lansarea candidaţilor PDL Cluj pentru alegerile locale, fiica cea mică a preşedintelui Băsescu a declarat că Emil Boc este un model pentru tinerii din PDL, pentru că, în timp ce unii abia spun câteva cuvinte, liderul partidului editează perfect câteva fraze. Mai mult, secretarul general al OTPDL a spus că tinerii găsesc întodeauna la preşedintele partidului o uşă deschisă, Boc fiind o persoană care are întotdeauna răbdare să îi asculte, o persoană pe care se pot bizui.
"Majoritatea tinerilor din PDL îşi doresc să ajungă, la un moment dat, în cariera lor, la fel de apreciaţi, stimaţi, iubiţi şi votaţi, aşa cum este preşedintele Emil Boc. Pentru că noi, tinerii, avem nevoie în viaţă de modele şi exemple, iar domnul Emil Boc reprezintă pentru noi, tinerii din PDL, un model", a afirmat secretarul general al Organizaţiei de Tineret a PDL.
Potrivit Elenei Băsescu, Boc este un model pentru tinerii din PDL "pentru că îşi argumentează întotdeauna acţiunile şi afirmaţiile cu legea". "Pentru dânsul, legea este un lucru clar. În acelaşi timp, nu am cum să nu-i remarc promptitudinea. În timp ce unii dintre noi spunem numai câteva cuvinte, dânsul editează perfect câteva fraze. Aceeaşi viteză o are şi în reacţiile politice, o consecinţă clară a bagajului de cunoştinţe pe care le deţine", a subliniat Elena Băsescu. "Noi, tinerii din partid, vom fi întotdeaua alături în campaniile ce urmează şi vom mobiliza cât mai mulţi tineri pentru o administraţie modernă", a spus Elena Băsescu.
(15:35)