Cazul judecătoarei Cristina Ilina, care a câştigat în instanţă despăgubiri pentru că a fost nevoită să lucreze în concediul postnatal, constituie un precedent pentru numeroase mămici. Procesul nu costă nimic şi durează doar câteva luni.
Urmând exemplul judecătoarei Cristina Ilina - care a câştigat în instanţă daune de 10.000 de lei pentru că a fost nevoită să lucreze în concediul postnatal - multe mămici din toată ţara sunt hotărâte deja să acţioneze statul în judecată.
„Sunt conştientă că am creat un precedent, dar nu vreau ca lucrurile să se oprească aici. Îmi doresc ca autorităţile să modifice legea, astfel încât toate femeile care muncesc în România să-şi poată creşte copiii la fel ca în ţările civilizate“, ne-a declarat, ieri, magistratul.
Demersurile sale dau, se pare, rezultate. Oficialii Ministerului Muncii au anunţat că vor analiza cazul mamelor care au salarii mai mari decât indemnizaţia pentru creşterea copilului (600 de lei/lună) şi sunt nevoite să se întoarcă la muncă mai repede decât prevede perioada concediului postnatal (doi ani), pentru a-şi permite să-şi crească micuţii. „Nu am făcut asta pentru magistraţi!“ Magistratul Cristina Ilina pare o femeie hotărâtă să facă dreptate tuturor mămicilor din România. „Ştiu că au fost voci care au «cârcotit» pe seama faptului că sunt judecător. În cele câteva luni petrecute acasă, cu fetiţa mea, am consultat legislaţia pentru că mi s-a părut nedrept. Nu am făcut-o pentru magistraţi, ci pentru toate mămicile din ţara asta“, a spus Ilina. Magistratul a explicat apoi că un astfel de proces este la-ndemâna oricărei femei, deoarece nu este complicat şi nu presupune cheltuieli.
„Am invocat în instanţă o hotărâre a Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării care a declarat discriminatorie indemnizaţia de mamă şi a recomandat Ministerului Muncii să modifice legislaţia. Procesul a durat şase luni. Este mai simplu decât dacă ai acţiona în instanţă statul pentru recuperarea taxei auto. Se depune acţiunea la judecătoria pe raza căreia locuieşti, nu ai nevoie de avocat şi nu este necesară achitarea unei taxe de timbru. Poţi să nici nu te prezinţi la proces, dacă ceri judecarea acestuia în lipsă. Practic, instanţa nu face altceva decât să aplice legile în vigoare“, a explicat Ilina. Ea este conştientă de faptul că va provoca un val de procese împotriva statului.
„Ştiu deja zeci de mămici hotărâte să facă acest pas. Mai cunosc şi altele care l-au făcut deja şi nu cer doar daune morale - aşa cum am procedat eu -, ci şi daune materiale“, a conchis magistratul. Situaţia mamelor cu salarii mari, la mâna bugetului de stat Pe de altă parte, Păcuraru susţine că din cele 379.319 de mame care primesc, în acest moment, indemnizaţii pentru creşterea copilului, doar 183.407 iau 600 de lei, lunar. Restul, de aproape 200.000, sunt mame nesalariate, care nu primesc niciun ban. Acestea beneficiază lunar doar de cei 200 de lei, care reprezintă alocaţia pentru copil.
Deşi recunoaşte că trebuie reanalizată situaţia femeilor care au venituri ce depăşesc indemnizaţia de creştere a copilului, ministrul muncii spune că instituţia pe care o conduce este nevoită să se uite la buget. Asta, în condiţiile în care aceşti bani se plătesc de la bugetul de stat şi se acordă, în acest moment, pe principiul solidarităţii sociale, şi nu în funcţie de contribuţiile fiecărei persoane. SFATUL MEDICULUI Mama trebuie să stea acasă cel puţin un an Specialiştii recomandă ca mămicile să stea acasă cel puţin un an după naştere. „În primul an de viaţă, copilul are o evoluţie rapidă, învaţă să relaţioneze cu cei din jur, să cunoască lucrurile, să se dezvolte emoţional. Ca să se obişnuiască cu lumea, copilul trebuie să relaţioneze şi să formeze legături strânse întâi cu mama“, explică importanţa legăturii care se creează în primul an de viaţă între mamă şi copil Alin Stănescu, pediatru la Institutul de Ocrotire a Mamei şi Copilului „Alfred Rusescu“, din Bucureşti.
Pe de altă parte, Organizaţia Mondială a Sănătăţii recomandă ca mămicile să-şi alăpteze copiii exclusiv la sân cel puţin 4-6 luni, spune reprezentantul OMS în România, Victor Olsavschi. (Ionela Croitorescu)