„Nici un alt popor ortodox nu a făcut atâta bine pentru Athos cât au făcut românii“, a spus savantul Porfirie Uspenski.

Sfântul Munte este o peninsulă - al 3-lea şi cel mai estic braţ al Peninsulei Halkidiki - cu lungimea de 60 km şi o lăţime ce variază între 8-12 km, aria totală fiind de 360 km pătraţi. Muntele Athos, sau Athon, nume care ar proveni de la Athos, un supranume al zeului Joe (Jupiter). Sfântul Munte Athos este însă cunoscut drept cheagul ortodoxiei de pretutindeni şi centrul monahismului ortodox.

Partea feminină, interzisă de 1.000 de ani

Pe Athos nu a călcat „fiinţă de parte feminină“ de mai bine de 1.000 de ani, acolo trăind într-o relativă izolare circa 2.500 de călugări, în 20 de mănăstiri, 12 schituri şi un număr necunoscut de chilii.

„Grădina Maicii Domnului“, cum îi spun călugării Muntelui Athos, a rămas aproape neschimbată de la venirea Sfintei Fecioare pe aceste locuri. Tradiţia susţine că Maria, după înălţarea lui Iisus Hristos la Cer, a fost chemată de Lazăr în Cipru, unde acesta tocmai fusese hirotonit episcop, punându- i Fecioarei la dispoziţie o corabie. În timp ce călătorea spre Cipru, împreună cu Apostolul Ioan, corabia pe care se afla Sfânta Maria a fost surprinsă de o furtună pe mare şi dusă în apropierea Muntelui Athonului (Athos).

Văzând frumuseţea locului, Maria a cerut Fiului ei să-i dăruiască acel munte ca să-l aibă spre moştenire. A urmat apoi o vreme de pustiire, până când au început să vină primii bărbaţi ce s-au sfinţit aici într-ale călugăriei, între care şi Sfântul Petru Atonitul.

Graniţe fixate

Primul sigiliu împărătesc datează din anul 883, acesta dovedind strădania monahilor atoniţi de a asigura caracterul monahal al peninsulei. Ulterior, împăratul bizantin Vasile I Macedoneanul porunceşte ca nimeni să nu-i deranjeze pe călugării din Athos, graniţele Sfântului Munte fiind fixate definitiv, prin hotărâre împărătească, în anul 943. Ele au rămas aceleaşi până azi. Pentru a nu ispiti călugării din rugăciunile lor, fiinţele de parte feminină sunt interzise pe Sfântul Munte.

Relaţii privilegiate

Puţină lume ştie că relaţiile românilor cu Sfântul Munte Athos au fost privilegiate. După căderea Constantinopolului (1453), capitala Imperiului Bizantin, Ţările Române au preluat prerogativele de protector al locurilor sfinte din Ţara Sfântă, Muntele Sinai şi Muntele Athos. În acest sens, domnitorii şi boierii români au rezidit şi refăcut clădirile şi au înzestrat cu odoare sfinte mănăstirile ortodoxe care s-au aflat sub turci mai bine de 400 de ani. Savantul Porfirie Uspenski spunea: „Nici un alt popor ortodox nu a făcut atâta bine pentru Athos cât au făcut românii“.

Ştefan cel Mare şi ortodoxia

Daniile (donaţiile) sunt aşa de multe, încât au apărut sub formă de tomuri. Iată însă câteva dintre ele. Ştefan cel Mare a rezidit Mănăstirea Zografu care poartă pecetea marelui voievod moldovean şi reprezintă cea mai mare ctitorie românească din Athos, cunoscută în documentele vremii ca „mănăstirea domniei mele“. Ajungând în ruină în secolul XV, a fost rectitorită de către domnul Moldovei aproape integral între anii 1466-1502, astăzi fiind numărată a noua în ierarhia mănăstirilor athonite.

O altă mănăstire aghiorită ce s-a bucurat de mila domnului moldovean este Mănăstirea Grigoriu, înfiinţată în prima jumătate a secolului XIV de către cuviosul de origine sârbă, omonim cu stareţul său - Sfântul Grigorie Sinaitul, este astăzi a 17-a în ierarhia lavrelor athonite.

Spre sfârşitul secolului XV, a fost distrusă şi jefuită de piraţi, iar călugării trecuţi prin ascuţişul sabiei. Ştefan cel Mare zideşte din temelii biserica în 1497 şi întreaga incintă, devenind astfel al doilea ctitor al ei. De atenţia domnitorului moldovean s-a bucurat şi o altă vatră a Ortodoxiei de la Athos - Mănăstirea Constamonitu, căreia Ştefan îi trimitea anual, începând din anul 1493, câte 5.500 aşpri de argint pentru întreţinere şi reparaţii.

Danii până în 1863

Danii către Mănăstirea Grigoriu au mai făcut Maria de Mangop, soţia lui Ştefan cel Mare, Vlad Vintilă, domnul Ţării Româneşti, doamna Rada şi fiul lor Drăghici. În Mănăstirea Dionisiu se păstrează relicvariul lui Nifon Patriarhul, din 1515, având portretul sfântului şi al donatorului (Neagoe Basarab), operă apreciată de specialişti drept unică în Athos prin valoarea şi arta ei.

În tezaurul aceleiaşi mănăstiri există fragmentul de icoană cu chipurile lui Neagoe şi al fiului său Teodosie. În 1645, Matei Basarab a plătit impozitele întregului Athos, iar istoricul Florin Marinescu a descoperit hrisoave din arhivele Ivironului (din 1432, al lui Ilie, domnul Moldovei, al lui Radu Mihnea, domnul Ţării Româneşti), Protatonului (Alexandru Lăpuşneanu), Dohiariu (Şerban Cantacuzino) şi Vatoped (Ştefăniţă Lupu şi Grigore III Ghica).

Aceste documente privesc danii către mănăstiri athonite sau proprietăţi ale aşezămintelor din Ţările Române închinate acestora. Danii care se vor păstra până în 1863, când Cuza va seculariza averile mănăstireşti.

LEGISLAŢIE

Cum se obţine viza pentru Athos

Intrarea pe Muntele Athos nu e foarte uşoară, aşa cum s-ar putea crede. Bărbaţii care doresc să viziteze Athosul trebuie să obţină o viză specială, dacă nu se pot mulţumi cu o croazieră în jurul peninsulei, având ca punct de plecare Portul Ouranopolis. Muntele Athos e şi el un stat în stat, chiar dacă administrativ face parte din Grecia. Athosul are o capitală proprie (Kareia), un guvernator numit de Atena, dar care respectă deciziile unui consiliu supraveghetor format din călugării celor mai importante cinci mănăstiri de pe munte.

Viza pentru Athos (diamantidele) costă 25 de euro şi se obţine de la oficiul Sfântului Munte din Salonic (Thesalonic), telefon 2310/252578, Fax: 2310/222424, deschis de luni până vineri, de la 8.30 la 14.00, şi sâmbăta, de la 10.00-12.00. Viza mai poate fi luată din Portul grec Ouranoupolis. Numărul maxim al vizitatorilor este de 100 de persoane pe zi. Valabilitatea vizei este de maximum patru zile şi nu poate fi prelungită decât în capitala Athosului, Kareia.

PROBLEME

Interdicţie la arhive

Paradoxal, deşi jertfele în bani aduse de voievozii români mănăstirilor de pe Muntele Athos au fost dintre cele mai însemnate, călugării români nu au o mănăstire proprie, asemeni grecilor, ruşilor, sârbilor sau bulgarilor. Ci doar un schit - Prodromu - care nu se subordonează Patriarhiei Române, ci direct Patriarhiei de la Constantinopol. În plus, după 1863, când a avut loc secularizarea averilor mănăstireş ti a lui Al. I. Cuza - care a dus la confiscarea unor avuţii importante ale Athosului în Ţă- rile Române - românii nu sunt bine priviţi la Sfântul Munte. Nici în prezent arhivele nu sunt deschise românilor, conducerea athonită reproşând şi astăzi confiscarea averilor.