Naţionala de rugby a Ţării Galilor a câştigat Turneul celor Şase Naţiuni, realizând totodată, pentru a zecea oară în istorie, Marele Şlem (victorii pe linie în cele cinci etape ale competiţiei).
În ultima rundă a turneului, galezii au învins sâmbătă, pe „Millennium Stadium“, din Cardiff, echipa Franţei, scor 29-12. În faţa a aproape 75.000 de spectatori, galezii au primit din partea Prinţului William cupa în care pot fi turnate cinci sticle de şampanie. Pe lângă Marele Şlem, „penele de struţ“ au reuşit în acest an să câştige şi „Tripla coroană“ (trofeu acordat pentru că au învins Anglia, Scoţia şi Irlanda). Eliminaţi în primul tur al Cupei Mondiale de anul trecut, galezii au schimbat antrenorul, alegându-l pe neozeelandezul Warren Gatland, tehnicianul despre care se spune că, pe vremea când era jucător, a introdus la antrenamentele „All Blacks“ tehnici folosite la şedinţele de pregătire din fotbalul australian şi din cel european. Galezii au încheiat turneul pe primul loc şi în ierarhiile pentru cel mai bun atac (148 de puncte marcate, dintre care 13 eseuri) şi cea mai bună apărare. De-a lungul competiţiei, cele cinci adversare nu le-au înscris elevilor lui Gatland decât 66 de puncte. „Penele de struţ“ au stabilit un nou record pentru Turneul celor Şase Naţiuni, încasând numai două eseuri.
Tot sâmbătă s-au înregistrat rezultatele: Italia - Scoţia 23-20, Anglia - Irlanda 33-10. Clasamentul final a fost următorul: 1. Ţara Galilor - 10 puncte, 2. Anglia - 6 puncte, 3. Franţa - 6 puncte, 4. Irlanda - 4 puncte, 5. Scoţia - 2 puncte, 6. Italia - 2 puncte.