Oltchim, al doilea eşec în grupa întâi principală a Ligii Campionilor

Oltchim, al doilea eşec în grupa întâi principală a Ligii Campionilor

Echipa de handbal feminin Oltchim Râmnicu Vâlcea a pierdut, astăzi, în deplasare, cu scorul de 27-30 (14-16), meciul cu Lada Togliatti, din etapa a patra a grupei principale întâi din Liga Campionilor, înregistrând cea de a doua înfrângere în această fază a competiţiei.

În celălalt meci al grupei, ETO Gyor a învins, în deplasare, cu scorul de 36-25, formaţia 1. FC Nurnberg. În fruntea clasamentului conduce ETO Gyor, cu 8 puncte, urmată de Lada Togliatti, cu 4 puncte, Oltchim (3 puncte) şi Nurnberg (1 punct). 

În tur, Oltchim învinsese finalista sezonului trecut a competiţiei, Lada Togliatti, pe teren propriu, cu scorul de 35-26.               În cea de-a cincea etapă a primei grupei principale, Oltchim va juca, pe teren propriu, cu campioana Germaniei, 1. FC Nurnberg, în 7 martie (ora 19.00). În tur, scorul a fost egal, 28-28. Ultima rundă a grupei se va juca în 15 martie, Oltchim primind vizita liderului, Gyor ETO.

Primele două clasate se califică în semifinalele Ligii Campionilor.

Ne puteți urmări și pe Google News