Deputatul PIN, Lavinia Şandru cere demisia ministrului Culturii Adrian Iorgulescu, susţinând că acesta este al nouălea "ministru penal" al Guvernului Tăriceanu. Asta pentru că în toamna anului trecut, consilierul de stat Marius Marian Şolea, muzicianul Florin Chilian şi realizatorul George Mihalcea au făcut o plângere la DNA, în care reclamau ilegalităţi comise de către Ministerul Culturii şi Cultelor. Şeful DNA, Daniel Morar respinge, însă, acuzaţiile.
Aceştia contestau modul în care zeci de miliarde de lei vechi au fost cheltuiţi pentru promovarea imaginii României în străinătate.
Conform plângerii făcută de cei trei, Adrian Iorgulescu a dat în 2005 unor apropiaţi peste 22 de miliarde de lei vechi de la bugetul de stat. Cu acesti bani trebuiau create 10.000 de pachete de promovare a României, destinate personalului diplomatic din Uniunea Europeană.
"Guvernul s-a gândit la sfârşitul anului 2005 să aloce o anumită sumă. Vreo 22 de miliarde pentru a promova imaginea României în celelalte ţări devenite membre, când România tocmai semnase Tratatul de aderare. Atunci l-au anunţat pe domnul Adrian Iorgulescu că o să fie nişte bani, şi cu Ministerul de Externe să-i gestioneze. Cum? Să facă 10 mii de pachete pe care să le trimită la oamenii politici, la personalităţi din statele membre. Pachetele să conţină CD-uri, cărţi, obiecte reprezentative pentru cultura românească. Să le pună în 10 mii de colete", a detaliat Şandru în cadrul emisiunii "Oamenii Realităţii" difuzată aseară pe Realitatea TV.
Deputatul PIN susţine că firmele care ar fi trebuit să se ocupe de editarea acestor pachete au fost selectate înainte de eliberarea documentaţiei oficiale a Guvernului.
"Pe 15 noiembrie se întocmeşte documentarea şi se stabileşte comisia care urma să negocieze cu terţi pentru a face rost de aceste materiale pe care să le pună în colete(...) Prima negociere este pe 4 noiembrie (...) A doua negociere este pe 9 noimbrie...deci tot înainte de 15 noiembrie.", a declarat Lavinia Şandru.
Mai mult, Şandru susţine că aceste pachete nu au fost văzute de nimeni. Asta deşi Ministerul de Externe a anunţat, în martie 2006, că şase tiruri şi un microbuz au plecat la destinaţie cu cele 10.000 de pachete în datele de 19 şi 20 noiembrie 2005.
"Eu am bănuiala că acele colete nu au fost trimise... nu au ajuns la cei 10.000 de destinatari (...) Nimeni nu a văzut acele produse , acele colete, nimeni", a precizat Şandru.
În acest context, Şandru a cerut demisia ministrului Iorgulescu, al nouălea demnitar din Guvernul Tăriceanu care este anchetat. Morar: Ministrul Iorgulescu nu este învinuit
Şeful Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), Daniel Morar, a declarat că ministrul Culturii, liberalul Adrian Iorgulescu, "nu este învinuit" în cazul înregistrat de procurori, contrazicând-o pe vicepreşedinta PIN, Lavia Şandru.
"Nu este învinut", a afirmat, marţi, într-o conferinţă de presă, procurorul şef Morar, răspunzând unei întrebări pe această temă.
În decembrie 2007, ministrul Culturii şi Cultelor, Adrian Iorgulescu, a susţinut că nu a fost chemat la DNA şi că acuzaţiile care i se aduc prin plângerea de la DNA sunt "tendenţioase" şi "de rea credinţă".
"A existat o comisie interministerială, formată din reprezentanţi ai MCC, MAE şi ai Institutului Cultural Român, care au hotărât componenţa pachetelor. S-a hotărât să fie şi un CD şi o carte dedicate lui George Enescu, deloc întâmplător la momentul respectiv, pentru că era Anul George Enescu. Cele zece mii de pachete au mai cuprins un album şi nişte filme româneşti", a spus atunci Iorgulescu. El a precizat că, în urma hotărârii comisiei interministeriale, s-a promovat o Hotărâre de Guvern, în care era precizat conţinutul pachetelor.
(12:40)