Obama, pantaloni din România

Obama, pantaloni din România

Democratul Barack Obama şi republicanul John McCain au câştigat alegerile de marţi, din Wisconsin, pentru învestitura partidelor lor la alegerile prezidenţiale din SUA.

În tabăra democrată, potrivit sondajelor la ieşirea de la urne, senatoarea Hillary Clinton a câştigat doar la o singură categorie - alegătorii de peste 65 de ani -, în timp ce Obama a fost preferat de femei (51%, faţă de 49% pentru Clinton) şi de familiile modeste, cu acelaşi procentaj. Estimările provizorii de ieri arătau că Obama şi-a asigurat votul a 1.342 de delegaţi (între care 168 „superdelegaţi“) la Convenţia democrată, în timp ce Clinton are 1.265 (între care 239 „superdelegaţi“).

Candidaţii democraţi au nevoie de cel puţin 2.025 de delegaţi pentru învestitură, dintr-un total de 4.049 (din care 796 „superdelegaţi). Obama avea înaintea acestor scrutinuri 1.302 delegaţi, faţă de 1.235 pentru Clinton. Senatorul de Illinois, născut în Hawaii, a câştigat ieri şi caucus-ul organizat în acest arhipelag din Pacific, victoria sa fiind a zecea consecutivă în faţa lui Hillary Clinton. Campania democraţilor se concentrează acum asupra Texasului, ultima şansă a fostei prime-doamne de a rămâne în competiţia pentru nominalizare.

„Houston, cred că decolarea a reuşit“, a declarat Obama în faţa a mii de susţinători reuniţi în metropola texană, cerându-le să-l ajute să schimbe un Washington în care „ideile bune vor muri deoarece politicienii petrec prea mult timp încercând să înscrie puncte pentru a reuşi să îndeplinească ceva“. De partea republicană, John McCain a anticipat deja că va deveni candidatul partidului său şi că îl va avea drept contracandidat la alegerile prezidenţiale din noiembrie pe Obama.

Ne puteți urmări și pe Google News

„Mulţumesc, Wisconsin, pentru că ne-ai adus în punctul în care chiar şi un pilot superstiţios al marinei (ca mine) poate afirma cu încredere şi umilinţă că voi fi candidatul partidului nostru“, a declarat el. Alegeri primare republicane au fost de asemenea organizate în statul Washington, unde McCain l-a surclasat din nou pe Huckabee. McCain are acum sprijinul a 877 de delegaţi, iar Mike Huckabee a 240. Candidaţii republicani au nevoie de cel puţin 1.191 de delegaţi pentru a obţine învestitura republicană. Senatorul de Illinois, îmbrăcat după ultima modă Barack Obama îşi cumpără pantalonii de la o cunoscută companie de modă italiană, care apelează la o fabrică din România pentru a-şi coase confecţiile, pentru că este mai ieftin, scrie publicaţia italiană „La Stampa“. Candidatul la învestitura democrată pentru Casa Albă îşi comandă pantalonii de la compania Cover Manifattura, situată la Pianezza, la câţiva kilometri de Torino. La rândul ei, Cover apelează la o fabrică din România pentru a coase confecţiile, deoarece este mai ieftin decât în Italia.

Aparent, scrie „La Stampa“, Obama s-a îndrăgostit de o marcă de pantaloni produsă de Cover, vara trecută, când a remarcat piesa de îmbrăcăminte într-un magazin din Deauville, Franţa, unde a participat la Festivalul cinematografiei americane. Printre clienţii companiei italiene se numără fostul premier japonez Koizumi, prinţul Felipe al Spaniei, actorul Dustin Hoffman şi rusul Dmitri Medvedev, candidat la prezidenţiale în Rusia.