Un martor-cheie în dosarul „Mailat“ - un bărbat de etnie romă care a asistat la atacul asupra Giovannei Reggiani - a fost identificat, în judeţul Sibiu, de procurorii bucureşteni şi de poliţişti de la Serviciul Omoruri al Poliţiei Capitalei.
Potrivit unor surse din rândul anchetatorilor, în seara crimei, bărbatul îl însoţea pe Nicolae Mailat şi se îndreptau spre tabăra din Tor di Quinto. „A povestit cum Mailat a lovit-o în cap pe Giovanna Reggiani şi ia luat geanta. În momentul în care au ajuns în tabără, au împărţit bunurile acesteia. Lui i-a revenit telefonul mobil al italiencei, pe care l-a vândut apoi sibianului de la care a fost recuperat la sfârşitul lunii trecute“, au precizat sursele citate.
Martorul a infirmat varianta violului, informaţie demonstrată, de altfel, şi de ultimul raport al legiştilor din Peninsulă. El a adăugat că a ales să se întoarcă în ţară la cinci zile după izbucnirea scandalului. Potrivit legii româneşti, bărbatul ar putea fi acuzat de tăinuire şi favorizarea infractorului. Anchetatorii români aşteaptă însă un răspuns din partea procurorilor italieni pentru a lua o hotărâre în cazul acestuia. „În funcţie de decizia anchetatorilor italieni, pe numele martorului ar putea fi emis un mandat european de arestare în baza căruia ar urma să fie trimis la Roma“, au concluzionat sursele citate.