MIHAI COSMA: "„Nessun dorma! Nessun dorma! Tu pure, o Principessa, nella tua fredda stanza guardi le stelle che tremano d’amore e di speranza...“/ „Nimeni nu doarme! Chiar şi tu, prinţesă pură, în camera ta rece, priveşti stelele ce tremură de iubire şi de speranţă...“."
„Nessun dorma! Nessun dorma! Tu pure, o Principessa, nella tua fredda stanza guardi le stelle che tremano d’amore e di speranza...“/ „Nimeni nu doarme! Chiar şi tu, prinţesă pură, în camera ta rece, priveşti stelele ce tremură de iubire şi de speranţă...“ Versurile de mai sus, deşi frumoase, ar fi rămas fără îndoială doar cuvinte într-o carte dacă Giacomo Puccini nu le-ar fi făcut nemuritoare, utilizându- le pentru una dintre cele mai frumoase şi mai iubite arii de tenor, cea a prinţului Calaf, din opera „Turandot“.
Adevărată emblemă a marilor interpreţi, pagină de glorie a lui Luciano Pavarotti, această muzică aparţine unui creator pe care l-am putea numi cel mai iubit dintre compozitori, dacă ar fi să ne gândim la succesul mondial şi aproape de neegalat al operelor sale, dominate de „Boema“, „Tosca“, „Madama Butterfly“, „Turandot“ etc. Nu există teatru liric în lume care să nu aibă în repertoriu cel puţin o operă de Puccini, după cum ar fi greu de imaginat repertoriul unui cântăreţ fără măcar una dintre nemuritoarele arii pucciniene. În 2008, întreaga lume muzicală sărbătoreş te Anul Puccini, marcând în acest fel împlinirea unui veac şi jumătate de la naşterea compozitorului italian.
Giacomo Puccini a văzut lumina zilei în Toscana, pe 28 decembrie 1858. De când, mic copil fiind, a văzut un spectacol cu „Aida“, de Verdi, a decis că va deveni compozitor. S-a orientat, încă din tinereţe, doar către genul operei, devenind un rege al melodiei şi un maestru al scriiturii vocale. Atât de multe arii superbe a compus încât este greu de alcătuit un clasament, care, oricum, ar cuprinde poate chiar zeci de titluri, incluzând aproape toate operele sale (12 la număr) şi incluzând toate tipurile de voce, de la bas la soprană.
Dispariţia sa prematură, în 1924, a fost un moment de cumpănă în istoria operei, Puccini fiind considerat adesea drept ultimul mare reprezentant al genului. Spre mândria noastră, există mai multe puncte de intersecţie între Puccini şi arta vocală românească, printre care realizarea de către soprana Hariclea Darclée şi de către tenorul Grigore Gabrielescu a premierelor mondiale ale operelor „Tosca“, respectiv „Edgar“.
Recomandările noastre
