Actorul născut pe 28 iunie 1956 la Săcele, în judeţul Braşov, a interpretat, în peste 20 de ani de carieră, numeroase personaje de teatru şi film.
Din 1990 face parte din echipa de actori a Teatrului Naţional Bucureşti, pe a cărui scenă a jucat în nenumărate piese. Sub bagheta lui Andrei Şerban l-a interpretat pe Iason, din „Trilogia antică“, pe Sebastian, din „Noaptea regilor“ (William Shakespeare), sau pe Iasa din „Livada cu vişini“, de Cehov. De asemenea, Mircea Rusu a mai putut fi urmărit în piesele „Azilul de noapte“, de Maxim Gorki, regia Ion Cojar, „Trei surori“, în care a interpretat rolul lui Verşinin, „O noapte furtunoasă“, sau „Istoria comunismului povestită pentru bolnavii mintal“, de Matei Vişniec.
Mircea Rusu a absolvit Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică Bucureşti, secţia Actorie, promoţ ia 1986, clasa profesorului Ion Cojar. A fost angajat al Teatrului Tineretului din Piatra-Neamţ între anii 1986-1990. În anii de început ai carierei, tânărul Mircea Rusu era comparat cu actorul de talie internaţională Jeremy Irons, iar calităţile sale actoriceşti au fost apreciate datorită prestaţiilor din „Opera de trei parale“, piesă jucată la Piatra-Neamţ, şi „Patima Roşie“, în care îl interpreta pe cuceritorul Rudy.
În paralel cu activitatea teatrală, cunoscutul actor a figurat în distribuţia a numeroase filme de televiziune şi cinema. A putut fi urmărit pe marile ecrane în producţiile „Oglinda“ şi „Triunghiul morţii“, în regia lui Sergiu Nicolaescu, „Terente“, regia Andrei Blaier, „Prea târziu“, de Lucian Pintilie, sau „Ambasadori, căutăm patrie“, regia Mircea Daneliuc. Mircea Rusu a fost solicitat să joace şi în producţii de televiziune. Cea mai recentă apariţie de acest gen a fost în serialul difuzat de Acasă TV, „Păcatele Evei“, în care a jucat rolul lui Silviu Stamate.