EDITORIALUL EVZ: Un off-shore pentru sănătate

EDITORIALUL EVZ: Un off-shore pentru sănătate

BICHIR: "Nicolăescu mai are să înregistreze ministerul în vreun paradis fiscal. Sau să închirieze clădirea."

Campania EVZ „Spitalul dăunează grav sănătăţii“ a avut un succes teribil. Mii de români şi-au povestit păţaniile, au descris cum au devenit victime ale sistemului medical din România. Nu ştiu câţi dintre dumneavoastră s-au mai lovit de sistemul medical de sănătate, dar treburile din acest domeniu se încurcă pe zi ce trece. A devenit o axiomă faptul că sistemul sanitar e la pământ şi că nimeni nu ştie să-l controleze pentru că medicii au o lume aparte. Dincolo de grozăviile scoase la iveală, campania a demonstrat că există şi medici excepţionali, dedicaţi total muncii lor, care nu primesc şpăgi, care cred în jurământul lui Hipocrate care spune printre altele că: „îmi voi petrece viaţa şi voi îndeplini meşteşugul în nevinovăţie şi curăţie“. Semn că, deşi sistemul este plini de noduli canceroşi, nu s-a instalat încă metastaza.

O cunoştinţă îmi povestea zilele trecute că a avut nevoie stringentă de medicamentul Hydrocortizon, un medicament banal de altfel, precum aspirina. Ei bine, a reuşit să şi-l procure tocmai din străinătate, pentru că în România nu se mai fabrică de ani buni. De ce nu se mai fabrică? Pentru simplul fapt că nu rentează, după cum i-au explicat producătorii. Un termen dur care nu poate fi apanajul sănătaţii: a renta. Cum „a renta“, când la mijloc este vorba de viaţa oamenilor?

Se pare însă că acest termen de rentabilitate a intrat în lumea medicală, pentru că unii fac afaceri colosale. Iată un simplu exemplu, cutremurător, apărut în presă. Spitalul TBC pentru copii de pe strada Fabrica de Glucoză, care aparţinea de Spitalul „Marius Nasta“, a fost închiriat. Domnul Mugurel Stancu, care tinde să devină un mogul al sistemului sanitar, a luat clădirea de 600 mp, plus terenul aferent, de 3.000 mp, pentru 15 ani. Şi ştiţi cât plăteşte chiria pe acest spaţiu? Păi, numai 515 dolari pe lună, cât dai pe o garsonieră mai acătării în centrul Capitalei. Contractul este mult mai interesant: chiriaşul poate construi în voie pe terenul respectiv, pentru că spitalul se obligă din start să fie de acord cu orice anexă ridicată, iar la expirarea termenului de închiriere, edificiul va rămâne în proprietatea celui care l-a ridicat. Adevărată pleaşcă. Iată cum se pot câştiga bani din sănătate. Ce ne mai interesează că bolnavii n-au de mâncare, medicamente, că în saloane e frig şi nu există geamuri... Iar ca bomboana pe colivă să fie maximă, firma care a închiriat este controlată de nişte off-shore-uri. Iată cum sistemul medical poate deveni rentabil, evident, pentru unii.

De câte ori EVZ a semnalat astfel de cazuri sau a purtat campanii, ministrul sănătăţii, Eugen Nicolăescu, a luat-o personal. Ba, mai mult, în ultima depeşă botezată „drept la replică“, liberalul a sugerat că ziariştii de la EVZ sunt proşti şi simpli executanţi ai indicaţiilor lui Traian Băsescu. De nenumărate ori, ministrul liberal al sănătăţii a declarat că nu se pricepe la medicină şi că el este, dimpotrivă, manager. Dar la cum merg lucrurile în sistemul medical, Nicolăescu mai are să înregistreze şi ministerul în vreun paradis fiscal. Sau să închirieze clădirea minsiterului, că e rentabil.

Ne puteți urmări și pe Google News