În viziunea despre capitalism a social-democratului Adrian Năstase, americanii sunt sclavii băncilor.
Fascinantă viziunea despre capitalism a colecţionarului de artă Adrian Năstase, viziune pe care acesta a expus-o la un post de radio. Metro şi Carrefour sunt în România ca să „ne-o tragă“, iar băncile occidentale au venit aici pentru a ne transforma în sclavi. Pentru că, iată, americanii sunt deja sclavii băncilor la care sunt îndatoraţi, susţine Năstase, care explică foarte plastic drama americană.
„Plătesc toată viaţa şi de asta n-au curajul să-şi înjure şefii, pentru că-i dau afară de la serviciu, rămân cu creditul în mână şi trebuie să se sinucidă“, teoretizează fostul premier. Şi ce-i de făcut? Ei bine, aici ne salvează social-democraţia promovată cu sârg de Adrian Năstase.
Mecanismele capitaliste trebuie „cosmetizate“ sau „amenajate“, cere fostul lider PSD, aflat în plină ofensivă pentru revenirea în conducerea acestui partid. Iar cei care nu pricep la ce este bună social-democraţia promovată de Năstase sunt nişte „papagali (...) care se vor juca în nisip cu Monica Macovei, care când e imaculată, când e dezimaculată“. Să trecem peste aluziile erotice ale acestui personaj, care ar trebui să-şi amintească ce uşor este să jigneşti oamenii făcând aluzie la viaţa lor sexuală.
Poate cu un alt prilej va merita să discutăm despre numeroşii politicieni români, aflaţi la vârsta andropauzei, care fac tot mai frecvent glume fără perdea şi pomenesc obsedant cuvântul „bărbăţie“. În acest interviu, Adrian Năstase şi-a dat jos haina de diplomat, a renunţat la fineţurile estetului pasionat de pictură şi a arătat lumii ceea ce este cu adevărat: un politician român cu obiceiuri mitocăneşti, dar care, spre deosebire de rivalul său Traian Băsescu, nici măcar nu ştie să înjure.
Omul este, printre altele, vicepreşedinte al Consiliului Mondial al Foştilor Miniştri ai Afacerilor Externe, dar când vorbeşte despre duşmanii săi de pe Dâmboviţa simte că tot limbajul de mahala i se potriveşte mai bine. Vanghelie, sunt convins, s-ar fi simţit mândru de amicul său politic. Primele imagini de care mi-am adus aminte atunci când am citit scriptul interviului dat de Năstase au fost cele în care acesta îşi prezenta interiorul casei din Zambaccian. Un spaţiu supraîncărcat de tablouri, sculpturi şi cărţi vechi.
Interesant cum tot mai mulţi parveniţi, care s-au îmbogăţit în timp ce erau slujbaşi ai statului, încearcă să se prezinte acum drept urmaşii de fapt ai unor nobili de rasă. Ca şi cum Dinu Păturică ar fi vrut să obţină un loc în istorie între baronul Thyssen-Bornemisza şi familia Kroller-Muller.
În România, până şi fostul contabil de la Comitetul de Stat al Planificării, Nicolae Văcăroiu, a ajuns un mare colecţionar de artă. Nu am nicio concluzie la această poveste despre coşmarul capitalist, în viziunea fostului preşedinte al PSD. În fond, ce se mai poate spune atunci când ştii că printre social-democraţii chemaţi să-i salveze pe papagalii români de sclavagismul de tip american sunt domnii Vanghelie, Văcăroiu şi Năstase?
Recomandările noastre
