ISAILA: Comoara domnului Nicolaescu

ISAILA: Comoara domnului Nicolaescu

Emilian Isaila: "Daca ati crezut vreodata ca falimentul sistemului de sanatate este din cauza lipsei de fonduri, v-ati inselat!"

Falimentul sistemului de sanatate e cauzat de birocratie si lipsa de initiativa. Ministrul Eugen Nicolaescu a ramas cu aproape 200 de milioane de euro necheltuite. Ce socheaza este faptul ca sanatatea populatiei e in continua degradare. Calitatea serviciului medical se prabuseste de la o zi la alta. Supravietuirea unui bolnav in sistemul sanitar tine mai mult de hazard.

Spitalele romanesti, cele mai multe dintre ele, sunt organizatii birocratice debusolate, din care medicii si asistentele nu stiu cum sa plece mai repede in strainatate. Si intamplarile din spitale depasesc cu mult imaginatia noastra. In fiecare zi afli cate o poveste halucinanta. Cateva au fost publicate in „Evenimentul zilei”, in campania „Spitalul dauneaza grav sanatatii”.

In tot acest tablou de sfarsit de lume, opinia publica afla ca Ministerul Sanatatii are bani pe care nu e in stare sa-i cheltuiasca. In vreme ce sunt bolnavi care isi aduc medicamentele de acasa, in vreme ce rezidentii au salarii de mizerie.

Ministrul sanatatii spune ca nu a reusit sa cheltuiasca banii, intrucat licitatia pentru laptopurile medicilor de familie a fost amanata. Da, ati citit bine. Eugen Nicolaescu face cadou computere medicilor. Vorba presedintelui Camerei Federative a Medicilor: „Daca voia sa-i ajute, le dadea bani sa-si cumpere singuri calculatoare”. Dar, alo, domnul sindicalist, cine mai lua comisionul de pe urma laptopurilor? Nu trebuie sa fie o firma care prin alta firma castiga licitatia, iar apoi comisionul parcurge un traseu halucinant pentru a ajunge in buzunarele cui a avut ideea cu calculatoarele?

Sistemul de sanatate se prabuseste, iar opinia publica asista neputincioasa la acest proces, inceput inca din vremea comunismului. Niciun guvern nu a avut un proiect coerent de sanatate publica. Niciun politician nu a venit in fata oamenilor sa le spuna cum se gandeste sa salveze vieti. Cum se gandeste sa-i insanatoseasca pe cei bolnavi si cum ii protejeaza pe cei sanatosi. De fapt, marea drama consta in faptul ca atata timp cat sistemul de sanatate nu va fi preluat de cel de asigurari si finantat de acesta, nu exista solutie. Statul nu trebuie sa fie decat cel mai bun platnic al unei parti din asigurarile celor defavorizati. In toata lumea, serviciile medicale gratuite sunt in criza. Doar la noi, Ministerul Sanatatii doarme pe o comoara.

De acelasi autor, cititi si blogul „Stockholm 330”, la www.evz.ro/isaila

Ne puteți urmări și pe Google News