Vechile „caiete de impresii“, născute la început de secol XX, la Şcoala de Fete, şi-au pierdut din farmec odată cu „etalarea“ lor pe internet.

Născute la Şcoala de Fete, / Impresiile în caiete / Au devenit desuete. / Blogul şi messul / le-au furat succesul.

„Dacă nu sunt indiscretă, când aţi apărut pe Planetă?“ Era una dintre primele şi cele mai inocente întrebări scrise în caietul dictando de 60 de file picurate cu ceară, arse pe margini şi „ştampilate“ cu ruj. „Caietul de impresii“ completat pe băncile Şcolii de Fete, prima dată, la început de secol XX, simplificat şi botezat „Oracol“ în comunism, s-a urcat astăzi pe net, dar şi-a pierdut farmecul.

Forme palide se mai păstrează încorsetate în caiete tipizate, cu Harry Potter pe copertă, lipsite însă de „Cum doreşte căprioara / Apă rece de izvor / Aşa îţi doresc eu ţie / Mult succes în viitor“. Oracolul nu se mai completează în timpul orei de religie, pe sub bancă, ci acasă, între două sesiuni de messenger şi una de YouTube. Iar întrebările „Ce surprize de gume colecţionezi?“ sau „Vă plac serile cu lună?“ nu mai sunt o prioritate. Importante sunt ID-ul de mess şi avatarul preferat.

„Adolescenţii nu mai au nici timp, nici chef să facă şi să completeze oracole. Nici nu mai există pudoarea de la început de secol, când trebuia să mergi pe ocolite ca să vezi cine te place. Acum mergi ţintit: ceri ID-ul, îi spui că-ţi place, ieşiţi la Mac“, spune scriitorul Cezar Paul Bădescu, care şi-a făcut lucrările de licenţă şi de master pe tema caietelor de amintiri.

„Cu îngăduinţa ta, pagina mea“

În 1975, Lefterica Varlam era în anul doi de liceu, se pregătea de examenul de treaptă. Atunci a dat la completat „Caietul de impresii“. „STOP. Cu îngă- duinţa ta, pagina mea“ - aşa era marcată fiecare foaie din caietul cu trandafiri presaţi şi cântăreţi de şansonete decupaţi din reviste.

„Încep prin a-ţi mulţumi pentru încrederea de care ai dat dovadă dându-mi spre completare acest micuţ caiet, care, după ani şi ani, când părul ne va albi, te va răscoli aducându-ţi aminte de frumoşii ani ai tinereţii“. Toată lumea mulţumea, în primul rând, pentru onoarea făcută. Apoi, paginile se umpleau cu multe „caracterizări fizice şi morale“ şi panseuri melodramatice scrise cu litere ornate cu motive florale. „Profesorii care te educă în spiritul moralei comuniste“ „La caietele vechi, forma frumoasă era trecută la nivelul caligrafiei, nu aveau multe elemente grafice. Pe lângă caracterizări, la final, paginile aveau maxime, versuri din Coşbuc, Eminescu“, spune Bădescu.

În „Caietul de impresii“ din ’75, Lefterica a primit, pe hârtie, toată filosofia vieţii: „Frumuseţea fără înţelepciune e o floare în tină“, „În viaţă omul obţine fericirea numai prin munca sa, nu de la întâmplare“, iar în buna tradi- ţie a socialismului - „Să aculţi profesorii care te educă în spiritul moralei comuniste şi vei fi un om perfect!“. Cătinel, până la „Iubiţi? Pe cine?“ Prin anii ’40-’50 a apărut „oracolul“: „Ca şi în Antichitate, te duceai, puneai nişte întrebări şi primeai nişte răspunsuri“, spune Bădescu. Chiar dacă nu dispare, de atunci, „caietul de amintiri“ e înlocuit cu oracolul de tip întrebare-răspuns, pasat de liceeni colegilor din gimnaziu. Ascuns în spatele întrebărilor, scopul nedeclarat era să se ajungă, încet- încet, la ce-i ardea pe toţi: „Iubiţi? Pe cine?“.

„Cel care pornea oracolul voia să afle cum putea să-şi facă lipelile“, explică scriitorul. De la nume, anul naşterii, zodie, maşini, culori, formaţii, se ajungea la „chestiunea arzătoare“: „Sunteţi gata să trecem la întrebări mai serioase?“. „Două buze la pătrat se numeşte sărutat“ Aşa intra în scenă artileria grea: „Ce e amorul?“, „Ce e sărutul?“, „Iubiţi?“. Adolescenţii dădeau răspunsuri în doi peri, uneori hazlii pentru mintea unor oameni mari: „Omul când se naşte spune «a», iar când moare spune «mor». Aşa s-a născut «amor». «Roma»-i un oraş frumos, dar citeşte-l şi pe dos“. Ori: „Două buze la pătrat se numeşte sărutat“ sau „Sărutul... un pahar de clor pe stomacul gol“.

Erau întrebări standard şi replici pe măsură, „un soi de folclor al oracolului“. La final, înainte de iscălitură, trebuia scrisă părerea personală „despre stăpâna acestui caiet“. Bineînţeles că toate răspunsurile erau „de bine“. Oricum, cine ar fi putut scrie „de rău“ nu avea ocazia pentru că nu primea caietul.

Odată umplută pagina cu răspunsuri, printre rânduri, „stăpâna“ afla şi ce o interesa: cine o place, dacă lumea crede „că-i de gaşcă“, dacă Georgel dintr-a VII-a B i-ar „cere prietenia“. Tot la sfârşitul caietului se lăsa şi o amintire: „Din Oceanul Pacific / A ieşit un peşte mic / Şi pe burta lui scria / Te iubesc, nu mă uita“ -, o poză sau „Îţi las tezaur / Patru litere de aur / D-A-N-A“. „Sex on the beach/car/house“

După ’90 apar mărturisiri de neimaginat în anii ’50, „asta datorită Revoluţ iei, a liberalizării moravurilor, a televizorului“, spune Bădescu. Aşa se explică expresiile în engleză şi răspunsurile îndrăzneţe: „Sărutul is something exciting“, „Un kilogram de scuipat în gura unui căscat“, „stăpâna“ - „she is sexy, she’s cool“, pasiuni - „sex on the beach/car/house“.

Colegii care completează oracole în democraţie nu mai sunt ipocriţi. Într-un caiet completat, în 2006, întro clasă de la Liceul „Costin D. Neniţ escu“ Bucureşti, apar fraze de genul: „Eu nu te suportam pentru că erai fiţoasă, enervantă, făceai glume de alea obosite, expirate, te credeai foarte frumoasă şi chestia e că erai“, „Părerea mea despre voi e proastă. Frumoase sunteţi toate, că nu există fată urâtă şi la corp sunteţi deformate, inclusiv eu, în afară de Viky şi Flori. Succes“.

Şi dacă înainte oracolul avea musai foile arse, „să dea impresia de vechi“, picături de ceară, „pe post de lacrimi pentru eternitate“, urme de buze rujate, după Revoluţie, au apărut „brizbizuri“ aduse de capitalism. Post it-uri, abţibilduri, fotografii color, foi parfumate, iar în loc de „Şi acum la încheiere / Eu îţi spun la revedere“ - „Te pup şi vorbim pe mes“. „Există mesu’, e mult mai mişto“ În urmă cu zece ani, au ieşit pe piaţă şi primele oracole tipizate, dar fără prea mult succes. „Nu respectau regulile de bază, aveau prea multe întrebări, prea multe pagini“, explică Cezar Paul Bădescu. În ultima vreme, oracolul se face on-line. Linia generală a întrebărilor se respectă, dar cei care aleg să le completeze sunt puţini, şi, de multe ori, nu se cunosc. „E o consecinţă a noilor tehnologii“, crede psihologul Cristiana Leviţchi.

„E mult mai simplu aşa, toţi avem acces la net, nu mai stăm să picurăm ceară pe caiete. Oricum, din punctul meu de vedere erau o tâmpenie oracolele alea“, spune Ruxandra, elevă în clasa a VI-a, într-o şcoală din Capitală. „Nu văd sensul caietelor astăzi. Există messu’, care e mult mai mişto“, o completează colega Patricia.

PSIHO-EXPLICAŢIE „O formă de a ne păstra tinereţea“

Din nevoia de a ne păstra amintirile şi tinereţea au apărut caietele de amintiri. Aşa se explică de ce continuă să apară pe piaţă oracole, astăzi sub formă tipizată, de vânzare cu 10 lei, cu personajele iubite de copii pe copertă. „Oamenilor le place să-şi păstreze amintirile frumoase - pentru că numai acelea apăreau în oracol. În plus, aceste caiete pot avea şi rol terapeutic: citindu-le, posesorilor le creşte stima de sine“, explică psihologul Cristiana Leviţchi.

Oracolele sunt şi „o formă de a ne păstra tinereţea, de a ne aminti de momentele fericite şi lipsite de griji ale vieţii“. De ce au fost oracolele în principal „pornite“ de fete? Pentru că „ţine de firea lor sentimentală“, spune Leviţchi. Pe de altă parte, au existat şi poate mai există şi astăzi oracole pornite de băieţi: „Fie că erau mămoşi, fie voiau să facă mişto“, spune Cezar Paul Bădescu. NECERCETATE Marcă românească nevalorificată „Oracolul de tipul întrebare-răspuns se pare că este o invenţie pur românească. Chiar am cercetat şi în ţările din jur, şi în ţările occidentale, am stat de vorbă cu oameni de acolo. Au caiete de amintiri, dar nu sub forma asta, ci doar cu poze“, spune Cezar Paul Bădescu, care a luat pagină cu pagină peste 100 de caiete de amintiri din perioade diferite, pentru proiectele sale.

Scriitorul - care a vrut, la un moment dat, să scrie şi o carte despre „oracol“, prezent în tradiţia românească de peste 100 de ani, admite existenţa unei mentalităţi care consideră că aceste lucruri sunt derizorii, că n-are rost să ne ocupăm de ele.

„Dar sunt o formă de folclor românesc, chiar dacă nu coincid cu ideea noastră despre folclor în general. Ca şi cămăşile de elev, panglicile sau feţele de bancă scrise cu amintiri, la sfârşit de gimnaziu, oracolele fac parte din folclorul elevilor. Nu cred că e în regulă să valorizăm - e bine, e rău. Există pur şi simplu şi trebuie să le luăm în considerare. Sunt totuşi o formă de cultură“, adaugă Bădescu.

"Din Oceanul Pacific A ieşit un peşte mic Şi pe burta lui scria «Te iubesc, nu mă uita!».

În albumul tău de impresii Te rog să mă primeşti, Să fiu şi eu un trandafir Pe care să-l iubeşti.

Când vântul va bate Prin părul tău Să-ţi aduci aminte De numele meu.

Când deschizi acest caiet Vei afla un secret, Căci aici se găseşte  Sufletul ce te iubeşte.

Cine scrie în zigzag, Te sărută cu mult drag. Cine scrie curmeziş, Te săruta pe furiş.

Amintirea nu se scrie Pe o foaie de hârtie, Ci pe-o inimă curată, Ca să nu fie uitată.

Nu iubi când eşti elevă Că nu faci nimic la teză, Stai cu ochii pe pereţi Tot cu gândul la băieţi.

Afară bate vântul Şi rupe trandafirii, În clasă plâng colegii, În clipa despărţirii.

De-ar fi cerul o plăcintă Şi o tortă luna nouă, Te-aş chema numai pe tine Să le mâncăm amândouă.

Drumul care îl parcurgi să fie presărat numai cu flori şi trandafiri, iar bărcuţa anilor ce trece să se răstoarne în marile oceane ale fericirii.

Doresc ca viaţa ta să fie Ţesută-n flori de trandafir, Şi-a lor petale să-ţi deschidă Un drum de vis şi fericiri.

Fericire, fericire Este tot ce îţi doresc Căci acesta este Idealul tineresc.

Un gând răzleţ, Un gând fugar, Ce vine către tine, O amintire şi-o semnătură, Primeşti de la mine.

De pe muntele Rio Eu îţi spun ADIO !

Keep it real that’s the deal.

Te pup şi vorbim pe mess."