Valerică Ioniţă, omul care a contribuit la încheierea carierei fostului procuror Norica Nicolai (fostă Clinci), s-a născut cu dizabilităţ i mintale grave. O arată documentele şi mintea sa de copil mic. Omul nu are vreo amintire din trecutul său. Acum în vârstă de 46 de ani, bărbatul din Vasilaţi (Călăraşi) a fost închis pe nedrept timp de 18 zile din cauza superficialităţ ii celei care, 21 de ani mai târziu, a fost propusă de premierul Tăriceanu pentru postul de ministru al justiţiei.
Demis de la Dinamo anul trecut, la sfârşitul lunii noiembrie, după înfrângerea suferită în derby-ul cu Steaua, antrenorul italian Walter Zenga şi-a pierdut urma. Chemat să salveze o corabie care lua apă, Zenga a tras-o mai rău la fund.
Dezamăgit că la Dinamo n-a mai avut succesul repurtat la FC Naţional şi la Steaua, fostul mare portar de la Inter n-a vrut să mai audă o perioadă de România, motiv pentru care n-a mai zăbovit la Bucureşti, demarând în trombă spre America, după o escală la Milano. Aflat în aceste zile la Miami (Florida), „Omul-Păianjen“ şi-a rupt câteva minute din timpul de plajă pentru a răspunde întrebărilor puse de EVZ.
EVZ: Domnule Zenga, ce-aţi făcut după plecarea de la Dinamo? Walter Zenga: Mai întâi, Raluca şi cu mine am plecat la cealaltă casă a noastră, din Milano, apoi ne-am plănuit vacanţa de iarnă. De pe 18 decembrie suntem la Miami. Am petrecut aici atât Crăciunul, cât şi Revelionul. Suntem de-atâta timp în America şi încă nu am decis când ne vom întoarce acasă. Ne simţim extraordinar la Miami. Cum aţi recepţionat despărţirea de „câini“? M-a durut mai mult faptul că n-am reuşit să avem rezultate şi, în final, că n-am reuşit să construiesc un viitor al echipei, un viitor cu continuitate în victorii. Mai mult decât atât, aveam şi un proiect, făcut împreună cu domnul Badea, pentru a remoderniza centrul de la Săftica… N-am avut ocazia să-l punem în aplicare.
Cosmin Moţi, adevăratul lider!
De ce credeţi că n-aţi reuşit să ridicaţi echipa? Sunteţi convins că puteaţi face mai mult? Da, sigur că aş fi putut face mai multe, dar într-un alt context. După meciul de la Urziceni s-a rupt ceva. A doua zi am vrut să-mi dau demisia. Ceea ce s-a întâmplat la Urziceni mi-a lăsat un gust foarte amar. Am înţeles că nu se putea face performanţă după ceea ce s-a întâmplat în teren, în timpul jocului, dar şi după… Dinamo nu se descurcă prea bine nici cu alţi antrenori pe bancă. Cine poartă vina pentru criza actuală? Din moment ce Dinamo este pe locul şase în campionat, înseamnă că echipa are probleme… Unele răspunsuri la întrebare se pot găsi în absenţa unor jucători: Moţi, adevăratul lider al echipei, şi Zicu (împreună cu Cristea, doi dintre cei mai talentaţi şi tehnici jucători ai României).
Pentru cauze aprofundate trebuie să dăm timpul înapoi, la meciul cu CFR, din campionatul trecut, până a ajunge la meciul cu Rapid, din Supercupa României, trecând peste meciul cu Lazio, pentru a închide cu eliminarea în faţa celor de la Elfsborg. În acest timp s-a întâmplat ceva între suporteri, conducere şi echipă… Nu e deloc uşor să explici în două vorbe tot acest complex de cauze, aşa că mă opresc aici! „Dinu nu venea la antrenamente“
Cornel Dinu v-a acuzat direct că nu aţi colaborat deloc cu dânsul… Cum comentaţi? Întotdeauna, cine acuză e, de fapt, vinovat! Cum pot colabora cu cineva care nu vine să vadă antrenamentele şi care aşteaptă ca doar eu să fac vizite la birou? Vă povestesc ceva. După meciul cu Steaua, am fost la restaurantul domnului Turcu, cu Badea, Borcea, Săvulescu, Turcu şi Culina, în prezenţa lui Victor Becali…
După decizia de a-mi da demisia, am rămas până la ora două şi jumătate, am vorbit, le-am spus care sunt problemele, unde trebuie intervenit, de ce echipa nu vorbeşte cu presa, care jucători de la Dinamo II ar trebui promovaţi etc, etc. Asta ca, la sfârşit, tot conducerea să mă roage dacă pot să mă mai gândesc (n.r. - asupra demisiei) până la ora 12.00 a doua zi… Cum aţi colaborat cu jucătorii? S-a spus că v-au „lucrat“… Eu vreau ca fotbaliştii să fie lăsaţi în pace! Nu am nimic să le reproşez. Cu mine, toţi au fost cuminţi, muncitori, concentraţi la antrenamente, tot, tot, tot… Le mulţumesc pentru tot ce au făcut pentru mine! Eu am încercat ceva nou, cu antrenamente diferite, cu cantonamente în stil european, cu o gestiune profesionistă.
Sper că le-a rămas ceva de la mine, pentru că, în sport, azi poţi să pierzi, dar mâine poţi începe să câştigi toate meciurile, dacă ai o bază solidă. Şi, mai mult decât atât, nu înseamnă nimic că eu nu am reuşit. Legătura există mereu între noi, în continuare. În special respectul, afecţiunea şi onoarea. Care antrenor ar face treabă bună la Dinamo în acest moment? Cristi Borcea negociază cu Răzvan Lucescu. Răzvan e un bun prieten de-al meu. În ceea ce-l priveşte pe Cristi, cred că el a negociat cu mai mulţi antrenori în ultimele şase luni decât în toată viaţa lui! Eu îl consider pe Răzvan unul dintre cei mai buni antrenori români, iar pe Cristi - un dinamovist cu suflet mare. PREVIZIUNI
„CFR va lua titlul fără probleme“ Cine va pune mâna pe titlu în România? Dacă se va juca doar pe teren, CFR va câştiga fără probleme. Dacă nu… Uh, greu de zis… Îmi aduc aminte ce sa întâmplat cu CFR anul trecut, când Cristiano Bergodi (n.r. - italianul care s-a aflat pe banca tehnică a ardelenilor) a fost furat de o performanţă extraordinară! Aveţi propuneri de a antrena alte formaţii? Aţi mai pregăti echipe din România, poate chiar Steaua sau Dinamo? Normal că am primit oferte, dar, spre deosebire de alţii, cred că voi aştepta până la începutul noului campionat. Depinde şi de unde vine cea mai serioasă ofertă. Normal că aş mai antrena la Steaua sau la Dinamo! De ce nu? Va câştiga naţionala României vreun punct în faţa Italiei, la Campionatul European de la vară? Asta e cea mai grea întrebare… Eu spun doar atât: sper că din grupa Italiei se va califica şi România în faza următoare. Vă mai doriţi să obţineţi cetăţenia română? Mai întâi trebuie să mă întorc în ţară, să încep procesul de depunere a actelor şi apoi celelalte operaţiuni… Sper că Băsescu n-are nimic împotrivă să primesc cetăţenia română!