Ce s-a găsit în plămânii celor uciși de țigările electronice

Ce s-a găsit în plămânii celor uciși de țigările electronice

Cecretătorii au descoperit că vaporii inhalați din țigările electronice conțin gaze toxice

Biopsiile plămânilor a 17 persoane afectate de boli pulmonare asociate utilizării ţigărilor electronice în Statele Unite, dintre care două decedate, au dezvăluit leziuni similare cu cele provocate de expunerea la gaze toxice, conform unui studiu medical.

„Seamănă cu leziunile directe, similare cu cele observate în cazul unei expuneri la emanaţii chimice toxice, gaze sau agenţi toxici”, a explicat medicul Brandon Larsen de la spitalul Mayo Clinic Arizona, autorul studiului publicat în jurnalul medical New England Journal of Medicine, relatează Agerpres.

Pacienţii studiaţi nu reprezintă decât un eşantion mic din cele peste 800 de persoane afectate, identificate până în prezent în Statele Unite.

Însă, niciunul dintre aceste cazuri nu confirmă unul dintre diagnosticele înaintate iniţial, pneumonia lipoidă, care apare atunci când uleiurile penetrează plămânii. Uleiul de vitamina E a fost citat de autorităţile statului New York ca o posibilă cauză a îmbolnăvirilor.

„Din ceea ce am observat în studiul nostru, estimăm că majoritatea cazurilor implică contaminanţi chimici, derivaţi toxici sau alţi agenţi nocivi conţinuţi în lichidele pentru ţigările electronice”, a continuat Brandon Larsen.

Ne puteți urmări și pe Google News