În operaţie pentru prelevarea organelor

În operaţie pentru prelevarea organelor

La Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă numărul 1 din Timişoara medicii au prelevat în această dimineaţă organele valide ale unui bărbat aflat în moarte cerebrală.

Donatorul este un tânăr timişorean de 21 de ani, care a intrat azi-noapte în moarte cerebrală, în urma unui accident rutier. Tiberiu a ajuns la spital după ce, pe 29 iunie, în urma unui accident rutier petrecut în localitatea Chişoda, lângă Timişoara, a fost proiectat afară de pe bancheta din spate a autoturismului în care se afla, prin parbriz. Se afla într-un Hyundai, condus de sora sa, care, într-un moment de neatenţie, nu a acordat prioritate unui Jeep ce circula cu viteză, iar cele două maşini s-au izbit puternic. Tânărul a ajuns la spital în comă profundă. De atunci a fost ţinut în viaţă cu ajutorul aparatelor, la ATI.

Azi noapte, la nouă zile după accident, Tiberiu a intrat în moarte cerebrală. Când medicii i-au explicat mamei sale această realitate femeia a decis imediat să salveze, cu fiul său, alte vieţi.

Azi dimineaţă, trei echipe de medici au intrat în sala de operaţii, pentru a preleva, pe rând, organele tânărului. Inima tânărului a plecat spre Târgu Mureş, ficatul va fi transplantat unui pacient din Bucureşti, iar cei doi rinichi vor fi transplantaţi unei persoane din Cluj.

ŞTIRE ACTUALIZATĂ LA 14:44

Ne puteți urmări și pe Google News