Senatul italian şi-a dat acceptul, astăzi, asupra pachetului de legi dure anti-imigraţie al cabinetului Berlusconi, relatează ediţia electronică a cotidianului italian Corriere della Sera.
Noile reglementări, criticate atât de organizaţiile pentru drepturile omului, cât şi de Biserica Catolică, au fost adoptate în cadrul unui vot de încredere, o procedură accelerată, denunţată de stânga italiană, scrie AFP.
Legislaţia introduce delictul de imigraţie ilegală, o infracţiune pasibilă de amendă cuprinsă între 5.000 şi 10.000 de euro, urmat de expulzarea imediată.
Închirierea de locuinţe unui imigrant ilegal este o infracţiune ce va fi pedepsită cu închisoare de la şase luni la trei ani şi cu amenzi între 10.000 şi 50.000 de euro.
Totodată, cei care doresc să ramână în Peninsulă mai mult de trei luni vor trebui să se înscrie la Evidenţa Populaţiei, să facă dovada unui venit legal şi să deţină o asigurare de sănătate care să acopere costurile asistenţei medicale.
O altă prevedere menită să sporească siguranţa publică stabileşte prezenţa controversatelor "patrule cetăţeneşti" care vor semnala carabinierilor infracţiunile.