20.000 de role de film ce conţin peste 3.500 de ore de imagini video preţioase cu lideri politici şi celebrităţi din anii 60-70 au fost descoperite într-un buncăr din Londra. Din înregistrări nu lipseşte nici Nicolae Ceauşescu. În imaginile descoperite există câteva cadre în care apare şi fostul dictator român, Nicolae Ceauşescu, alături de preşedintele american, Richarad Nixon, scrie Daily Mail.
Dacă doriţi să revedeţi
Arhiva aparţine agenţiei de ştiri United Press International Television News, preluată ani mai târziu, în 1998, de Associated Press, şi conţine evenimente memorabile: aniversarea lui Elisabeth Taylor la 40 de ani, dictatorul irakian Saddam Hussein vizitând o centrală nucleară în Franţa, imagini de la războiul Vietnam, Margaret Thatcher pe vremea când era ministrul educaţiei, fostul dictator cubanez Fidel Castro şi liderul Organizaţiei pentru Eliberarea Palestinei Yasser Arafat sau concerte hippie, Beatles şi demonstraţii anti-război ori colonelul Kaddafi filmat imediat ce a preluat puterea.
Agenţia de ştiri avea echipaje în toată lumea, inclusiv de ambele părţi ale Cortinei de Fier şi în zone fierbinţi precum Vietnam sau Cambodgia. Buncărul, unde s-a descoperit arhiva agenţiei de ştiri, i-a servit Generalul Dwight D Eisenhower în al doilea război mondial. Arhiva a fost păstrat timp de 40 de ani în buncărul generalului Eisenhower, ulterior preşedinte al Statelor Unite, care a devenit culoar de tranzit după al doilea război mondial până în 1956. Arhiva urmează să fie transferată în format digitat şi apoi va fi redifuzată.