Suntem tot mai datori la bănci

Suntem tot mai datori la bănci

Restanţele la credite ale populaţiei şi firmelor au crescut în luna mai faţă de aprilie cu peste 500 de milioane de lei.

Potrivit datelor furnizate de Banca Naţională, datoriile debitorilor către instituţiile financiare au ajuns la 5,56 miliarde de lei, cu 10,4% mai mult comparativ cu luna aprilie.

O cifră şi mai pesimistă arată ca restanţele populaţiei şi ale firmelor au crescut de 3,4 ori mai mult faţă de luna mai din 2008. Soldul restanţelor la creditele în lei a ajuns la finele lunii mai la 3,16 miliarde de lei. Acesta este de 2,65 ori mai mare decât la sfârşitul perioadei similare de anul trecut şi în creştere cu 10,18% faţă de aprilie, având în vedere că totalul împrumuturilor s-a ridicat la 82 miliarde de lei.   La valută, restanţele însumau la sfârşitul lunii mai 2,4 miliarde de lei, de 5,35 ori peste soldul de la finele aceleiaşi perioade de anul trecut şi în urcare cu 10,71% comparativ cu aprilie. Creditele în valută se situau la finele lunii mai la peste 118 miliarde de lei, cu 36 de miliarde mai mult decât la lei.

Ne puteți urmări și pe Google News