Cultivatorii de măslini din Grecia NU mai vor să lucreze cu băncile şi cer efectuarea plăţilor în numerar
- Andrei Stanca
- 7 iulie 2015, 19:43
Economia bazată pe numerar, ca efect al închiderii băncilor în Greci,a începe să paralizeze industria uleiului de măsline, care reprezintă un sector vital al ţării, deoarece fermierii cer plata în numerar pentru livrări pe care distribuitorii nu le pot plăti.
În condiţiile în care Grecia este în incapacitate de plată faţă de creditori, 500.000 de cultivatori de măslini din ţară, dintre care mulţi deţin mici întreprinderi familiale, se tem că băncile le vor restricţiona conturile şi refuză să accepte plăţi mari prin transfer bancar.
''Fermierii vor plata cash sau preferă să-şi păstreze uleiul de măsline în rezervoarele lor'', a declarat Chris Dimizas, director executiv al Greekpol, companie producătoare de ulei de măsline extravirgin din Peloponez.
Greekpol nu dispune de suficienţi bani cash pentru a-i plăti în continuare pe fermieri, chiar dacă le-a cerut propriilor săi clienţi să-şi achite facturile în numerar, a afirmat Dimizas.
''Aceasta a mers o săptămână, dar nu va ţine mai mult. Dacă nu vom putea găsi un furnizor de materii prime care să poată plăti prin sistemul bancar, şi nu doar cash, livrările vor înceta imediat'', a mai spus Dimizas.
Compania riscă, de asemenea, să rămână fără sticle şi capace, deoarece se aprovizionează din străinătate şi controlul capitalurilor face dificilă efectuarea plăţilor către furnizorii străini.
Gaea, un alt furnizor de ulei de măsline, le oferă fermierilor cecuri pe care le pot încasa după redeschiderea băncilor.
''Un singur transport de ulei de măsline costă circa 100.000 de euro. Imaginaţi-vă că n-avem atâţia bani în numerar'', a declarat pentru Reuters directorul executiv al Gaea, Aris Kefalogiannis.
Acesta a precizat că şi-a asigurat majoritatea din aprovizionarea necesară pentru a putea funcţiona până la jumătatea lunii august.