Purtătorul de cuvânt al BNR, despre băncile românești cu capital grecesc: Nu suntem îngriorați, dar suntem prudenți

Purtătorul de cuvânt al BNR, despre băncile românești cu capital grecesc: Nu suntem îngriorați, dar suntem prudenți

Purtătorul de cuvânt al BNR, Dan Suciu, a declarat, luni seara, că persoanele care au conturi la băncile românești cu capital grecesc nu au motive de îngrijorare și cel mai bine ar fi să-și păstreze banii în conturile respective pentru a nu pierde dobânda.

”Da, suntem cu ochii pe aceste bănci. Suntem prudenți, nu suntem îngriorați, dar suntem prudenți pentru că nu știm încotro se îndreaptă această criză. Băncile românești cu capital grecesc nu sunt semne de îngrijorare, tocmai că am monitorizat din timp ceea ce se întâmplă. Nu e neapărat o surpriză, discuțiile sunt de mai mult timp și am avut timp să pregătim un scenariu. BNR nu vrea să liniștească de dragul de a liniști. Liniștește atunci când are argumente. Ceea ce spunem este ceea se se întâmplă. Nu am avut decât o colaborare excelentă cu aceste bănci. Mai mult, i-aș sfătui pe cei care au bani acolo și vor să îi mute, că nu are sens să piardă și dobânda. Nu e niciun semn de îngrijorare în privința băncilor”, a declarat Suciu, într-o intervenție telefonică la postul B1 TV. 

În ceea ce privește calendarul de adoptare a monedei euro în România, purtătorul de cuvânt al BNR a afirmat că 2019 este o dată fezabilă, dar care devine din ce în ce mai complicată tocmai din cauza crizei din Grecia.