Prima pelerină a lui Dracula, vândută cu 30.000 de euro

Prima pelerină a lui Dracula, vândută cu 30.000 de euro

Revista presei.

Libertatea

Prima pelerină a lui Dracula, vândută cu 30.000 de euro Pelerina purtată de Sir Christopher Lee, primul actor care l-a interpretat pe Dracula într-un film în anul 1958, a fost vândută recent la licitaţie pentru suma de 30.000 de euro, la Londra, în Anglia. Câştigătorul licitaţiei a primit de la însuşi Christopher Lee un act care certifică autenticitatea pelerinei şi, mai mult decât atât, un tablou înfăţişându-l pe legendarul actor în rolul sângerosului Dracula.

Adevărul

Gripa URSS ne-a imunizat pentru gripa porcină Un epidemiolog timişorean spune că românii sunt căliţi în bolile contagioase după epidemiile cu care s-au confruntat în istorie. Paul Costin, şef timp de 35 de ani al Secţiei de epidemiologie din Spitalul Judeţean din Timişoara, susţine că gripa URSS din 1977 avea un virus ase-mănător gripei porcine.

Teoria medicului timişorean pleacă de la rădăcina celor două virusuri: N1H1. În 1977, un virus asemănător a ajuns în România din URSS. De altfel, chiar aşa a fost numită gripa de atunci, „gripa URSS“.

Ziua

Băsescu ar condamna şi Mineriada Dupa ce a condamnat comunismul in fata Parlamen­tului, presedintele Traian Basescu se gandeste sa condamne si Mineriada din 13-15 iunie 1990, dupa cum i s-a destainuit lui Gabriel Liiceanu, intr-o discutie surprinsa de camerele TV.

"Estimez ca se rateaza o anumita corectitudine si restitutie... din 13-15 iunie. Deci ea va fi o continuitate pentru ca sunt oameni care sunt aici... Peste 20 de ani o sa apara in fata... ca nu vor mai exista. Oamenii, martorii, pentru ca documente sunt prea putine... Poate o continuitate, aceeasi cu... ma gandesc. Dar e de discutat, sa vedem daca se mai inhama cineva la un asemenea efort", i-a spus Basescu lui Liiceanu. România Liberă

Pe cine ar putea băga la apă Necolaiciuc

Retinerea in SUA a lui Mihai Necolaiciuc, fost director general al CFR intre 2000 si 2004, repune pe tapet subiectul devalizarii companiei feroviare romane de afaceristi controversati, cu sustinere politica.  Necolaiciuc – fugit din tara in 2005 – este urmarit penal in mai multe dosare, fiind acuzat ca, prin contractele pe care le-a incheiat, ar fi produs CFR pagube de mai multe zeci de milioane de euro.

De altfel, s-ar putea spune ca CFR a fost o adevarata mana cereasca pentru multi oameni de afaceri in perioada in care la conducerea companiei s-a aflat Necolaiciuc.

Gândul

Berceanu şi Geoană au pus un director penal la aeroportul Otopeni

Cel mai mare aeroport din România, Otopeni, are de ieri un director general, Sorinel Ciobanu, care are probleme cu DNA-ul pentru că ar fi prejudiciat aeropotul Băneasa cu patru milioane de euro într-o afacere imobiliară. Numirea sa nu este însă asumată de nimeni. Nici de ministrul transporturilor, Radu Berceanu, cel care l-a numit, nici de PSD, partidul care l-a propus la şefia aeroportului Otopeni, sub semnătura lui Mircea Geoană.

DNA l-a trimis în judecată pe Sorinel Ciobanu acum un an pentru că, ocupând funcţie de director general al aeroportului Băneasa, a făcut un schimb de terenuri cu Iulian Bogdan Tănase, în urma căruia aeroportul a pierdut, din diferenţa de valoare dintre terenuri, circa 4,2 milioane de euro.

Jurnalul Naţional

Cazinourile: fabricile de bani murdari

România deţine cele mai multe săli de jocuri şi aparate electronice din Uniunea Europeană. Numai în Bucureşti există 700 de săli cu jocuri electronice de noroc şi 12 cazinouri. Comparând, în toată Ungaria sunt doar trei cazinouri, iar în Grecia 9. Peste 60% din clienţi sunt străini. Ca şi clienţii care le calcă pragul, cazinourile din România sunt patronate frăţeşte de turci, israelieni, italieni şi români. În cele mai multe ţări din Europa, legislaţia din domeniu limitează acordarea licenţelor pentru activităţile legate de jocuri de noroc.

În cazul României, oricine îşi poate deschide o locaţie de acest fel, acordarea licenţelor fiind nelimitată. În acelaşi timp, în România nu există un caz important şi finalizat de autorităţi privind spălarea banilor. Au existat şi există persoane cercetate, bănuite sau acuzate, dar nu există condamnaţi. Cotidianul

De ce e Mamaia mai scumpă decât Bulgaria

Operatorii spun că litoralul nostru nu poate concura la tarife nici măcar cu ţările din zonă, deoarece costurile de operare ale hotelierilor sunt mai mari.

Preţurile practicate de hotelierii români de pe litoral sunt mai mari decât cele din staţiunile din Turcia şi la un nivel apropiat de cele practicate de cei din Bulgaria. Preţurile pe care le vom compara sunt pentru pachete turistice în vârf de sezon şi includ cazare într-o cameră dublă, deci pentru două persoane, dar nu includ şi transportul. În Mamaia, un sejur de şapte nopţi într-un hotel de 3 stele, cu demipensiune, costă 650-750 euro/cameră dublă. În cazul în care se optează pentru all-inclusive, se va ajunge la 3.000-3.500 de lei pentru o cameră dublă pe şapte nopţi. Preţurile cresc în cazul hotelurilor cu 4 stele.

Ne puteți urmări și pe Google News