SUSPANS de proporții în lumea mondenă. Ce vedetă a fost părăsită de soț

SUSPANS de proporții în  lumea mondenă. Ce vedetă a fost părăsită de soț

Deocamdată este doar zvon, dar gurile rele spun că e adevărat.

Actrița Julia Roberts a fost părăsită de soțul ei, cameramanul Danny Modes, care a abandonat domiciliul conjugal din cauza comportamentului instabil al starului, mai ales după moartea mamei sale, scrie vineri ziarul "ABC", reluând o știre apărută în revista franceză "Gala".

Zvonurile referitoare la o criză matrimonială au circulat de mai multă vreme, în urmă cu două luni, revista 'Star' susținând că laureata premiului Oscar în vârstă de 47 de ani era în proces de divorț, la solicitarea celui cu care este căsătorită din 2002. Tot atunci, s-a vorbit și despre o depresie de care ar fi fost afectată vedeta după pierderea mamei sale.

Reprezentanții starului de la Hollywood s-au grăbit să dezmintă la acea dată aceste informații, susținând că ar fi fost difuzate doar pentru a crește tirajul revistei 'Star'. Soții ar fi depășit problemele cu care se confruntau datorită unei terapii de cuplu, precum și sprijinului primit din partea unor prieteni printre care actrița Anne Hathaway și cineastul George Clooney și soția lui, Amal.

Julia Roberts și Danny Moder s-au cunoscut în anul 2001, la filmările pentru 'The Mexican', și s-au căsătorit la 4 iulie 2002, iar mariajul lor a fost considerat multă vreme drept un model de longevitate. Situația s-a schimbat însă anul trecut, după ce actrița a fost foarte marcată de pierderea surorii ei, Nancy Motes, și apoi a mamei ei, Betty Lou.

 

   

 

 

 

Ne puteți urmări și pe Google News