Marți se alege managerul

Marți se alege managerul

Fondul Proprietatea (FP) va avea, în sfârșit, un manager, începând de marți, 9 iunie.

În această zi, Comisia de selecţie a FP va desemna administratorul societății, după ce a extins de la două la trei zile termenul pentru elaborarea şi transmiterea invitaţiei către cei doi finalişti, care vor depune oferte financiare îmbunătăţite. Membrii comisiei au considerat că două zile sunt insuficiente pentru definitivarea tuturor detaliilor incluse în invitație, se arată într-un comunicat al FP.

Comisia de selecţie, condusă de Enache Jiru, a ales, la sfârșitul lunii mai, companiile Franklin Templeton Investment Management şi Morgan Stanley Investment Management pentru a participa în faza finală de selecţie, care va viza doar ofertele financiare finale.

Deși a fost înființat în decembrie 2005 ca o soluţie pentru despăgubirea foştilor proprietari deposedaţi de regimul comunist care nu își mai pot primi averile în natură, FP nu a fost încă listat pe Bursă. Momentul listării a fost amânat în repetate rânduri.

În așteptarea tranzacționării pe piața de capital, acțiunile FP pot fi vândute și în prezent, însă la prețuri mult mai mici decât valoarea nominală.

Ne puteți urmări și pe Google News