Turn GSM într-o rezervaţie naturală

Turn GSM într-o rezervaţie naturală

Cosmote a început o construcţie aprobată de Consiliul Judeţean Vrancea şi contestată de Garda de Mediu.

Garda de Mediu Vrancea a emis un ordin de sistare a lucrărilor pentru un „turn de radiorelee şi o staţie de bază GSM” pe care operatorul de telefonie mobilă Cosmote intenţiona să le ridice la Cota 1001, pe Măgura Odobeştiului, cel mai înalt deal subcarpatic din România.

Comisarii de mediu au efectuat verificări în teren, zilele trecute, şi au constatat că societatea a demarat lucrări de construcţii-montaj în rezervaţie fără a efectua un studiu de impact asupra re zervaţiei monument al naturii.

Potrivit autorizaţiilor de construire emise de Consiliul Judeţean, Cosmote ridică în Vrancea zece staţii de emisie-recepţie şi un turn de radiorele pe Măgura.   Culoar pentru păsările călătoare

Zona în care se construieşte turnul înalt de peste 40 de metri este arie de protecţie specială avifaunistică, parte integrantă a reţelei ecologice europene Natura 2000.

Potrivit HG HG 1284/2007, rezervaţia Măgura Odobeşti (cod ROSPA 0075), întinsă pe 12.000 de hectare, a fost propusă pentru protecţia unor păduri de foioase şi efective importante ale populaţiilor de ciocănitoare de stejar, ghionoaie sură, huhurez mare, viespar şi acvilă mică.

Zona este şi culoar pentru păsările migratoare, fiind cercetată de ornitologi încă din anul 1970. În plus, Măgura Odobeştiului este un loc de un pitoresc aparte, oferind o splendidă panoramă, fiind considerată “străjerul Vrancei”. În zilele senine, din vârful măgurii se vede până la Galaţi.

În Primul Război Mondial, armata germană a instalat aici un punct de observaţie, de unde planifica bombardamentele. Recent, consiliul judeţean a propus să înalţe în vârful dealului o cruce similară cu cea de pe Caraiman, dar se pare că a renunţat la acest proiect, din moment ce a permis amplasarea antenei GSM. Lucrările au fost sistate

Comisariatul Judeţean al Gărzii de Mediu Vrancea a anunţat că, în urma verificărilor, a emis un ordin de sistare a lucrărilor. Argumente: în zonă, chiar sub borna din reţeaua geodezică de stat, a fost săpată o platformă pe o su prafaţă de peste 250 mp, adâncă de cinci metri, s-au defrişat arbori pentru construirea unui drum de acces, iar pământul rezultat a fost, pur şi simplu, împins în pădure de muncitori.

Oficialii Cosmote Romanian Telecomunication SA Bucureşti au fost invitaţi la Focşani pentru a prezenta întreaga documentaţie care stă la baza acestei investiţii, însă au amânat întrevederea, după ce au trimis instituţiei un dosar incomplet, susţin reprezentanţii Gărzii.

“Deocamdată nu s-a încheiat procedura de cercetare, dar noi cerem ca totul să se deruleze în cadrul şi în temeiul legal, întrucât este vorba despre nişte etape obligatorii de urmat, pe care dumnealor le-au parcurs doar pe jumătate. Noi am solicitat respectarea protecţiei mediului. Vom avea o întâlnire cu reprezentanţii companiei pe 1 iunie”, a declarat comisarul Şerban Stan, delegat la conducerea Gărzii de Mediu.

La rândul său, comisarul de caz Radu Mânea spune că acordul de mediu este obligatoriu într-o rezervaţie protejată de OUG 57/2007 cu privire la regimul ariilor naturale protejate, conservarea ha bitatelor naturale, a florei şi a faunei sălbatice. “Dumnealor ne-au sugerat că alungăm învestitorii strategici interesaţi să investească în zonă, însă noi dorim doar respectarea legii. Deja s-au depistat mai multe nereguli care se cer lămurite”, a declarat comisarul Radu Mânea.

În cazul în care compania nu prezintă avizele necesare, situaţia ar putea intra în atenţia Poliţiei şi a Parchetului.

Cosmote: „S-au respectat toate procedurile”

Oficialii Cosmote susţin că, în momenul obţinerii autorizaţiei de construire, Măgura Odobeştiului nu ar fi fost rezervaţie naturală. Totuşi, autorizaţia a fost emisă de consiliul judeţean pe data de 11.12.2008, iar guvernul a inclus zona în rândul ariilor protejate în anul 2007.

„Cosmote doreşte să precizeze că s-au respectat toate procedurile derivate din Certificatul de Urbanism şi din Autorizaţia de Construire. De asemenea, am dori să clarificăm faptul că, în momentul obţinerii Certificatului de Urbanism, zona în discuţie nu fusese încadrată în rândul ariilor protejate, această schimbare survenind în urma modificărilor le gislaţiei de mediu în vigoare. În plus, ca şi companie responsabilă în ceea ce priveşte protecţia mediului, Cosmote ia toate măsurile necesare pen tru a respecta procedurile în această privinţă”, se arată într-un răspuns furnizat EVZ de biroul de presă al companiei.

Ulterior, solicitată să ofere alte explicaţii, compania a dorit să precizeze că ar fi obţinut autorizaţiile în luna august 2007 şi că le va reactualiza, dacă va fi cazul.  

"În momentul obţinerii certificatului de urbanism, zona în discuţie nu fusese încadrată în rândul ariilor protejate, această schimbare survenind în urma modificărilor legislaţiei de mediu în vigoare." - Cosmote, Biroul de presă

ONG-URILE PROTESTEAZĂ

„Vrem să stopăm lucrările”

Asociaţia pentru Dezvoltare Durabilă „Focul Viu” Focşani, care militează pentru protejarea naturii, cere reabilitarea zonei. Aceasta a sesizat deja Coaliţia ONG Natura 2000, care se ocupă de ariile protejate.   „Măgura Odobeştului este sit protejat şi un habitat foarte important pentru păsări pentru care răspundem la Bruxelles şi nu se poate interveni oricum. Vrem să stopăm lucrările şi să se reabiliteze locul, întrucât pe acolo este culoar de migraţie a păsărilor. Faptul că se ridică un turn strică obiceiul păsărilor, ca să nu mai vorbim despre modul cum vor fi afectate de undele electromagnetice. Într-o rezervaţie nu se poate construi nimic fără avizul comisiei pentru monumentele naturii”, ne-a declarat Ioan Florea, preşedintele asociaţiei.

STRĂJERUL VRANCEI. Măgura Odobeşti oferă o panoramă excelentă

LA LUCRU. Muncitorii au început defrişările de pe coastele măgurii

STADIU. A fost săpată deja o platformă având suprafaţa de 250 mp şi o adâncime de 5 metri

Ne puteți urmări și pe Google News