IOhannis: Codul Fiscal trebuie analizat cu atenție, pentru a nu pune în pericol stabilitatea macroeconomică

IOhannis: Codul Fiscal trebuie analizat cu atenție, pentru a nu pune în pericol stabilitatea macroeconomică

Codul Fiscal aflat în dezbatere parlamentară trebuie analizat cu atenţie şi responsabilitate, pentru a nu pune în pericol stabilitatea macroeconomică şi beneficiile acesteia, a afirmat marţi preşedintele Klaus Iohannis.

"Trebuie să analizăm Codul Fiscal cu atenţie şi responsabilitate, tocmai pentru a nu pune în pericol stabilitatea macroeconomică şi beneficiile acesteia", a declarat Iohannis, la evenimentul organizat de Consiliul Investitorilor Străini privind lansarea "Cărţii Albe 2015: Reconstruirea încrederii".

Şeful statului consideră că, în ceea ce priveşte Codul Fiscal, preocuparea nu trebuie să vizeze doar scăderea taxelor, ci şi maniera şi sustenabilitatea prin care se face relaxarea fiscală de care economia are nevoie.

El a calificat drept păguboasă abordarea conform căreia orice contribuabil trebuie tratat ca potenţial evazionist.

"Eu susţin pe deplin combaterea evaziunii fiscale, însă măsurile luate în acest sens trebuie cât mai bine adaptate realităţii economice şi cadrului în care se desfăşoară. Mai mult decât atât, să nu uităm că evaziunea fiscală nu este doar problema firmelor ci, într-o anumită măsură, aceasta reflectă şi problemele administrative şi structurale ale statului", a adăugat preşedintele.

Ne puteți urmări și pe Google News