Nu pot începe acest comentariu decît reproducînd rîndurile scrise vineri, 15 mai 2015, pe cristoiublog.ro: ”Scrisesem în finalul Breaking news-ului despre condamnarea lui Liviu Dragnea că "din cîte-l știu eu pe Liviu Dragnea, acesta va demisiona. Mai ales c-ar pleca în ipostaza de erou al USL. Sper să nu mă înșel". Liviu Dragnea a demisionat. Nu m-am înșelat. De ce am scris asta? Pentru că, mie, Liviu Dragnea mi s-a părut mult mai bărbat decît Victor Ponta. Premier și șef de partid ar fi trebuit să fie Liviu Dragnea, fie și pentru că lasă impresia unui om cu care dacă te-ai înțeles într-un fel, nu-ți va da un picior în fund cînd te-ai întors să pleci.”

Miercuri, 20 mai 2015, Liviu Dragnea a confirmat demisia din funcțiile deținute în PSD (demisia, și nu depunerea mandatului), spre disperarea celor care trecuseră deja, Presa Epolet-ană românească,  la îndeplinirea Ordinului pe Unitate:

• Dați-i lui Dragnea cu epoleții în cap, denunțîndu-l că se cramponează de funcție!
• Faceți asta cu sîrguință, pentru că Victor Ponta v-a mărit pensia!

Am ținut  să debutez cu aceste considerații, pentru că demisia lui Liviu Dragnea mi-a confirmat părerea despre un politician.

Această părere despre Liviu Dragnea mi-am făcut-o cu ani în urmă, cînd premier era Emil Boc, PSD se afla în Opoziție și eu mă manifestam ca un adversar al lui Emil Boc. Într-o discuție pe care am avut-o cu Liviu Dragnea, acesta m-a contrazis susținînd că Emil Boc e un om cinstit. Obișnuit cu politicieni și jurnaliști învîrtiți ca titirezul, am rămas impresionat de corectitudinea bărbătească a celui ce era adversar politic al lui Emil Boc.

Demisia lui Liviu Dragnea a venit la capătul unei veritabile telenovele politice produse, regizate și difuzate de PSD.

Pînă miercuri, 20 mai 2015, s-a știut că Liviu Dragnea a demisionat din Guvern și și-a depus mandatul de  deținător de funcții de conducerea PSD. Printre altele și al importantei funcții de prim-vicepreședinte - al doilea om în partid.

Depunerea mandatului nu e totuna cu demisia.

Depunerea demisiei înseamnă că tovarășii de partid te mai pot întoarce din drum doar convingîndu-te cu vorba bună.

Depunerea mandatului înseamnă că lași la latitudinea colegilor de partid să o aprobe sau nu.

În cazul Liviu Dragnea, decizia colegilor de partid trebuia să țină cont de două realități.

Prima, la care m-am referit într-un comentariu anterior din Evenimentul zilei, sugestiv intitulat PSD nu mai are loc de întors: Liviu Dragnea trebuie să demisioneze din toate funcțiile din Partid!, ținea de Rezoluția Consiliului Național al PSD, cel mai important for de decizie colectivă, după Congres, în chestiunea Luptei împotriva Corupției. Potrivit Rezoluției de integritate adoptate la Consiliul din 20 martie 2015, cel condamnat în primă instanță pentru fapte de corupție își pierde automat funcțiile și e suspendat din calitatea de membru PSD.

Deși din punct de vedere real, faptele lui Liviu Dragnea nu sînt de corupție, Sentința ÎCCJ le definește ca aparținînd corupției.

Prin urmare, dînd curs Rezoluției, Liviu Dragnea trebuia scos de colegii săi din funcții și suspendat din calitatea de membru PSD. Cu sau fără depunerea mandatului, colegii de partid se vedeau constrînși să decidă scoaterea sau rămînerea lui Liviu Dragnea în funcțiile din partid.

Așa cum s-a văzut la ședința BPN de luni, 18 mai 2015, decizia nu era deloc ușoară cîtă vreme Liviu Dragnea prefera formula depunerii mandatului și nu a depunerii demisiei.

Teoretic, Liviu Dragnea trebuia executat fără șovăială.  Desigur, cum sesiza un cititor de-al meu pe cristoiublog.ro, rămînerea sau scoaterea cuiva dintr-o funcție de partid e o chestiune strictă a partidului. În cazul Liviu Dragnea, o decizie de păstrare în funcție la PSD era deosebită de una privind rămînerea în funcții la Guvern. Cu toate acestea, pagubele suferite de PSD ar fi fost însemnate:

1. Partidul ar fi apărut demagog în lupta împotriva corupției prin refuzul de a aplica Rezoluția privind integritatea, cînd a venit vorba de un ștab mare din PSD.

2. Partidul ar fi fost supus unei campanii sălbatice (deja se pornise!) de  militanții anti-PSD din presă – cei mai mulți acoperiți - și de liderii din Opoziție pe motiv că are în frunte un condamnat.

Nici decizia de scoatere din funcții nu era ușoară.

Pentru că:

1. Liviu Dragnea a fost, într-adevăr, din punct de vedere juridic, condamnat pentru fapte de corupție. Numai că electoratul USL, prelucrat minuțios și de propaganda trompetelor mediatice – Antena 3 și România tv – a rămas convins că Liviu Dragnea n-a furat, n-a corupt, ba mai mult, c-a întreprins o campanie strict legală. Electoratul USL, alcătuit și din alegători fără multă cultură civică, aprobă entuziast arestările abuzive ale celor portretizați de DNA drept corupți feroce. În cazul lui Liviu Dragnea, nici Rechizitoriul, nici sentința nu vorbesc despre un îmbogățit din Fraudarea Referendumului. În aceste condiții, deși impusă de propriile decizii, sancționarea lui Liviu Dragnea risca să fie primită de electoratul USL ca o cedare nepermisă în fața Regimului băsist din Justiție.

2. Trebuie să fii procuror DNA și judecător la Înalta Curte, altfel spus, să ai ureche în loc de creier, pentru a auzi cînd ți se strigă Drepți! ca să susții că Liviu Dragnea de unul singur a fraudat Referendumul. Referendumul a fost fraudat de toate filialele locale ale PSD și PNL, care n-aveau nevoie de nici un ordin de la Centru pentru a frauda prezența. Cînd vine vorba de alegeri, în toate partidele, cei de pe plan local știu un singur lucru:

Că trebuie să obțină rezultate cît mai bune pentru partid. De ele depind inclusiv fondurile primite de la județ sau de la București.

În aceste condiții, activul PSD, dar și activul PNL, amîndouă implicate în fraudare, încearcă complexul de a vedea că unul singur dintre ei răspunde de ceea ce au făcut toți.

3. Liviu Dragnea apare indiscutabil ca acarul Păun. Numai că o asemenea ipostază îl pune pe Victor Ponta într-o postură stînjenitoare față de propriul activ și față de propriul electorat. Cum ar putea explica el la deplasările în provincie, vorbind în campanie de lupta împotriva Regimului Băsescu, de voința a 7 milioane de români știind că auditoriul știe că el l-a sacrificat pe cel considerat drept eroul acestei Bătălii cu Dictatorul?

Teoretic, sentința e împotriva PSD și a lui Liviu Dragnea. Practic, ea este în favoarea PSD și a lui Liviu Dragnea.

Pentru că, în noua atmosferă, vizibil definită de reevaluarea mandatelor lui Traian Băsescu, Fraudarea Referendumului apare în ochii a tot mai mulți drept un rău necesar, o ilegalitate comisă în interes național. Dosarele de corupție deschise lui Traian Băsescu, Scandalul Elena Udrea, dinadins creat, campania împotriva fostului președinte, au menirea de a făuri imaginea unei președinții corupte, arbitrare, dictatoriale. Întreruperea acestei președinții riscă să apară, chiar și electoratului de Dreapta, fezandat de PNL, de Klaus Iohannis, de Binomul SRI-DNA, ca un act necesar din punct de vedere istoric. În acest caz, Sentința îl transformă pe Liviu Dragnea în erou.

Se cuvine a nu uita pe cei 7 milioane de cetățeni care au votat pentru debarcarea lui Traian Băsescu. Mai departe prelucrați de propaganda PSD, prin Antena 3 și Romînia tv, aceștia văd în Sentință o mare nedreptate făcută PSD și lui Liviu Dragnea.

Singurul care putea tăia nodul gordian era Liviu Dragnea.

Dacă demisiona, colegii de partid răsuflau ușurați:

Nu-și mai asumau riscul de a fi luați la întrebări de electorat.

Ar fi răspuns că ei au vrut, dar că n-au avut ce face.

Demisia e un act de voință individuală.

Liviu Dragnea era și el într-o cumpănă.

Demisia din toate funcțiile a fost cu atît mai grea cu cît Liviu Dragnea știe că a fost ales țap ispășitor pentru Victor Ponta, care rămîne mai departe în fruntea bucatelor. Refuzul slugii Lucian Papici de a-l convoca pe Victor Ponta ca martor pe parcursul așa-zisei anchete penale spune totul despre ordinul primit de a circumscrie întreaga responsabilitate a fraudării la Liviu Dragnea.

Liviu Dragnea știe că în România demnitatea nu face nici cît o ceapă degerată. Nu numai că în cazul său va fi uitat gestul demisiei, dar mai mult Divizia Presă a SRI se va grăbi să contracareze orice efect pozitiv al demisiei.

Așadar, demisia i s-a părut riscantă.

Dar și rămînerea în funcțiile de la PSD se contura la fel de riscantă.

Liviu Dragnea știe că Sentința ÎCCJ nu e o decizie judecătorească ci un mesaj transmis de Mafia atotputernică din România alcătuită din Binomul SRI-DNA și politicieni legați de Serviciile secrete prin care i se spune să se retragă.

Cînd vrea să pună mîna pe un restaurant bănos, Mafia îi trimite un semn căpățînosului proprietar:

Îi provoacă un incendiu sau îi rănește un ospătar.

Dacă nu pricepe Mesajul, Mafia îl execută și-i ia restaurantul.

Dacă nu se retrăgea, Mafia îi făcea imediat un nou dosar, de data asta de corupție.

Liviu Dragnea e conștient că scoaterea sa din joc își are temeiul și în programul ocult de înlocuire a clasei politice actuale cu o clasă de politicieni în genul Alinei Gorghiu, clasă lipsită de har, lipsită de coloană vertebrală, lipsită de putere, tocmai bună pentru a fi unealtă oarbă a Forțelor oculte din România, cele care au preluat puterea efectivă după plecarea lui Traian Băsescu de la Cotroceni.

Prin urmare, deși erou, Liviu Dragnea a decis că trebuie să demisioneze.

Cine cîștigă?

PSD și, cum partidul înseamnă Victor Ponta, Victor Ponta.