Înainte de 1989, aproape jumătate de ţară avea un sistem de irigaţii întins pe trei milioane de hectare. Acum, acesta aşteaptă miliardele de euro pentru reconstrucţie.

Una dintre cele mai secetoase zone din România, Dobrogea de Sud, un tărâm plin de podişuri, avea pe vremea lui Ceauşescu unul dintre cele mai dezvoltate sisteme de irigaţii, din care acum nu a mai rămas decât amintirea. În zona oraşului Negru-Vodă, localnicii spun că au rămas la mila lui Dumnezeu când vine vorba de udat pământurile.

“Imediat după Revoluţie, au început să dispară instalaţiile de irigat, cam la un an, un an şi ceva. Din 1991, s-au scos conductele şi tot ce era fier s-a dus la firmele care cumpărau astfel de materiale. Staţiile de pompare le-au distrus cu fiare, cu răngi, doar de dragul de a le distruge”, ne-a declarat Ion Argintaru, şef de asociaţie agricolă în Negru-Vodă.

Potrivit acestuia, ca să-i vezi pe cei care voiau să facă rău trebuia să stai seara să-i pândeşti. „Erau puşi de anumiţi oameni, care au vrut să termine cu tot ce a fost făcut de răposatuă (n.r. - Nicolae Ceauşescu)”, mai spune acesta.

Staţiile de pompare şi canalele, vestigii ale Epocii de Aur

Singurul lucru pe care hoţii nu au putut să-l fure din sistemul de irigaţii au fost conductele de azbociment, adânc îngropate în pământ. „Cred că aici, în zonă, sistemul de irigaţii este distrus cam 80%, ce a mai rămas din el sunt canalele pe care nu au putut să le distrugă că nu au avut cum, şi bineînţeles conductele de azbociment care sunt băgate în pământ”, afirmă şeful de asocaţie.

În zona Negru-Vodă erau cam trei-patru centrale de pompare. Una era la Cerchezu şi una spre Viroaga (partea de vest a localităţii). Mai era şi staţia de la Grăniceru (la sud-est de Negru-Vodă), care a fost distrusă rău de tot. Alta era spre Chirnogeni, la nord de localitate. Atunci au fost distruşi zeci de kilometri de conducte şi canale de irigaţii.

„Nu a întrebat nimeni nimic, autorităţile se pare că aveau altă treabă pe atunci. Sistemul ăsta de irigaţii era un bun al oamenilor, dar s-au întâmplat astea pentru că nimeni nu mai ştie de frica legii pe aici. Aşa s-a întâmplat şi cu Complexul de porci, care dispărut în doar două săptămâni după ce a fost părăsit”, ne-a mai declarat Ion Argintaru. „Acum stăm şi ne uităm la cer pentru ploaie”

Fermierul crede că sunt diferenţe enorme între recoltele care erau udate şi cele de acum, care se fac fără irigaţii.

„Nu vreau să fac o comparaţie mai amplă pentru că apoi se va spune că ţin cu regimul comunist. Dar, oricum, eram mult mai organizaţi pentru că aveam CAP-urile şi IAS-urile, aveam mai multă forţă de muncă, era altceva”, spune Argintaru.

Panourile electrice le-au spart şi tot ce era fir au tras şi l-au topit pentru a scoate fierul din el. Canalele care erau pline de dale acum sunt pline de iarba care a crescut în lipsa cimentului.

„Dalele sunt acum la oameni în curte. Nici nu trebuie să le intri în ogradă pentru că o să vezi că majoritatea au trotuare în faţa caselor făcute din dalele de la canale. Şi noi acum stăm şi ne uităm la Dumnezeu, plouă, nu plouă, ce o vrea El. Anul ăsta o să fie cam secetos, aşa că o să privim în sus să vedem dacă pică sau nu”, spune fermierul.

Potrivit şefului de asociaţie, altceva nu prea ai ce să faci. Acesta împarte vina lipsei de apă între guvern şi localnicii care au furat tot ce se putea fura.

„S-au cheltuit sute de miliarde pentru irigaţiile astea. Cei de la putere şi-au bătut joc de bani şi acum noi trebuie să suferim în continuare şi pentru prostia lor, şi pentru lăcomia noastră”, spune fermierul. Secretarul de partid dădea apă cu porţia

Ion Argintaru vorbeşte şi despre „neşansa” localităţii Negru- Vodă de a avea ultima staţie de pompare din lanţ. Pentru a se face irigaţii aici apa venea tocmai din Valea Carasu (o parte din zona pe unde a fost construit Canalul Dunăre - Marea Neagră - n.r.).

Din când în când, în verile toride sau chiar şi primăvara, câte un secretar de partid considera să păstreze apa din conducte pentru el şi închidea robineţii pentru cei care urmau după localitatea pe care o deservea. Cei de la Cobadin (30 km nord de Negru-Vodă - n.r.) erau ceva mai norocoşi pentru că ei erau mai aproape de staţia de pompare de la Cernavodă şi se pompa apă la a două mână.

„Noi eram cap de pod, ajungea undeva la a şaptea mână, ceea ce însemna şi un consum mare de curent pentru a aduce apă în această zonă, dar şi nişte costuri uriaşe. Dar nu asta era marea problemă când aveam apă. Din când în când se mai trezea câte un secretar de partid dintr-o comună care primea apă înaintea noastră să ne închidă conductele pentru că se considera că acea localitate nu are destulă apă pentru irigat”, spune acesta.

IRIGAŢII

Apa izvorăşte unde-s bani

Reporterii EVZ au căutat în judeţul Constanţa să vadă unde mai există sisteme de irigaţii din „vechiul regim”. Răspunsul este unul simplu. Nicăieri! Specialiştii spun că acum cei care pot face irigaţii sunt cei care au terenuri pe ambele părţi ale Canalului Dunăre-Marea Neagră. În rest, în locuri precum podişul Negru-Vodă, care este la câteva zeci de kilometri şi peste 20 de metri înălţime, misiunea de aducere a apei este de-a dreptul imposibilă.

„Nouă ne-au făcut canalele şi acum trebuie să investim noi. Dar cei de pe aici nu prea mai au puterea financiară să facă aşa ceva. Pentru că în zonă nu mai există nici un loc de muncă. Cei care vor să muncească merg la Mangalia sau la Constanţa”, spune Argintaru. El crede că nu mai este nici o şansă să se facă irigaţii în zonă. „Poate doar să se ia totul de la început”, conchide fermierul.

COSTURI

Miliarde de euro pentru udatul culturilor

La ora actuală, în România, sunt peste trei milioane de hectare (ha) pe care au existat sisteme de irigaţii funcţionale. Dintre acestea, jumătate au potenţial de funcţionare, spun reprezentanţii Administraţiei Naţionale a Îmbunătăţirilor Funciare (ANIF).

„Circa 717.000 de hectare au nevoie de lucrări de mentenanţă care costă 150 de milioane de lei anual. Restul până la 1,5 milioane ha necesită servicii suplimentare pentru reabilitare, care costă cam 950 milioane lei, dar şi ele odată refăcute vor avea nevoie de 90-100 milioane lei anual pentru aceleaşi lucrări”, ne-a declarat Alexandru Iosub, directorul tehnic al ANIF.

Cealaltă parte de 1,5 milioane de hectare trebuie să stea circa 5 ani într-o perioadă de conservare potrivit legislaţiei, dar, după spusele oficialilor ANIF, acestea sunt distruse complet şi au şanse foarte mici de refacere. Pentru cele 1,5 milioane de hectare este nevoie de lucrări de reconstrucţie care valorează 7.000-8.000 de euro la hectar, dar fără a fi echipate. Astfel, la un simplu calcul, refacerea sistemului de irigaţii ar costa peste 12 miliarde euro. La peste 120 de metri, nu mai există soluţii

Potrivit lui Valentin Apostol, director în Ministerul Agriculturii, orice suprafaţă care este la o înălţime mai mare de 120 de metri nu prea mai poate fi ajutată în condiţiile actuale ale sistemului de irigaţii.

„Costurile de aducere a apei nu se justifică sub nici o formă, mai ales în zone precum Tulcea sau Constanţa. Unde se poate lucra, vom umbla la canalizare pentru a nu pierde apă pe parcurs atât la pompe, cât şi la panourile electrice”, a spus acesta.

Dolj, Ialomiţa, Călăraşi, Brăila şi Constanţa sunt judeţe unde sistemele de irigaţii au fost distruse complet.

„În judeţele din sudul ţării, am predat către organizaţiile agricole circa un milion de hectare cu sisteme de irigaţii. Dintre acestea cea mai mare pondere o au judeţele mai sus-amintite”, ne-a declarat Cornel Popa, şeful ANIF.

Autorităţile române spun că nu pot reface tot sistemul din cauză că la capătul acestuia trebuie să fie un consumator, fără el lucrările fiind făcute degeaba.