Obama mai are de lucrat în privinţa drepturilor omului
- Adam Popescu
- 29 aprilie 2009, 03:45
Preşedintele american Barack Obama nu a reuşit încă să facă uitată moştenirea torturilor şi a detenţiilor ilegale lăsată de precedenta administraţie a Statelor Unite, a spus organizaţia pentru drepturile omului Amnesty International, scrie International Herald Tribune.
Un raport al organizaţiei anunţă că administraţia Obama a luat câteva decizii foarte importante în loegătură cu tortura şi drepturile omului în primele sale o sută de zile la conducerea Statelor Unite, precizând însă că mai sunt multe lucruri de făcut, în special în cazul centrului militar de detenţie de la Guantanamo Bay, Cuba.
"Din perspectiva deţinuţilor, schimbarea administraţiei nu a însemnat mai nimic", a spus Rob FGreer, unul din autorii raportului. "O parte dintre ei sunt reţinuţi de peste şapte ani, iar cazurile lor nu au fost încă rezolvate", a adăugat el.
Statele Unite doresc să închidă închisoarea de la Guantanamo la începutul anului viitor, însă acest lucru necesită implicarea aliaţilor europeni în procesul de preluare a deţinuţilor. Mai multe state, printre care Portugalia, Marea Britanie şi Lituania au anunţat că vor lua în custodie câţiva deţinuţi.
Obama a ordonat închiderea centrului de la Guantanamo într-o perioadă de 12 luni şi a interzis folosirea tehnicilor de interogare dure folosite de administraţia Bush. Aproximativ 240 de deţinuţi sunt încă ţinuţi la Guantanamo. Unul singur, ethiopianul rezident britanic Binyam Mohamed, a fost eliberat, după ce Obama a preluat funcţia de preşedinte al Statelor Unite. Niciun deţinut nu a fost pus sub acuzare de noua administraţie.