Obama doreşte o lume fără arme nucleare

Obama doreşte o lume fără arme nucleare

Preşedintele american Barack Obama a susţinut, astăzi, singurul său discurs prevăzut în cadrul summmitului G20.

Aplaudat de peste 30.000 de persoane, liderul de la Casa Albă a sosit la la Castelul din Praga în jurul orei 9.45 (ora României), pentru a participa la o serie de discuţii oficiale cu preşedintele ceh Vaclav Klaus şi premierul în exerciţiu Mirek Topolanek.

După întrevederea cu preşedintele şi premierul ceh, cărora li s-au alăturat ministrul de Externe ceh Karel Schwarzenberg şi ministrul Finanţelor, Miroslav Kalousek, preşedintele american a susţinut un discurs în faţa a zeci de mii de cehi, singurul prevăzut în timpul truneului din Europa.

"Astăzi, sunt mândru să fiu aici cu voi, în mijlocul acestui oraş frumos din centrul Europei", a declarat preşedintele american, la începutul alocuţiunii sale, aducând un omagiu "revoluţiei de catifea" care, în urmă cu 20 de ani, a provocat prăbuşirea regimului comunist.

Prioritate - scutul antirachetă

În mult-aşteptatul discurs, Barack Obama a făcut referire la continuarea scutului antirachetă, anunţând cu acestă ocazie că Statele Unite intenţionează să instaleze unele elemente şi în Cehia şi Polonia.

În acelaşi timp, liderul de la Casa Albă a promis în faţa celor 30.000 de oameni veniţi să-i asculte discursul, că ţara sa va depune eforturi pentru  reducerea numărului de arma nucleare şi încetarea testelor, astfel ca, în scurt timp, să se poată vorbi despre "o lume fără arme nucleare".

Referitor la acţiunea Coreei de Nord care a lansat, astăzi, pe orbită o rachetă cu rază largă de acţiune, Barack Obama şi-a exprimat speranţa într-un "răspuns internaţional puternic".

Lansarea nord-coreeană impune Consiliului de Securitate al ONU să se întrunescă în această seară, la cererea SUA. Phenianul precizează, însă, că este vorba numai despre un satelit de comunicaţii.

Ne puteți urmări și pe Google News