Arhiducele Dominc de Habsburg, moştenitorul domeniului Bran, a acuzat Ministerul Culturii de "vandalism" atunci când a retras din incinta Castelului piesele de mobilier, artefactele, cărţile şi alte obiecte care făceau parte din Muzeul Bran. Potrivit reprezentanţilor Ministerul Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional (M.C.C.P.N.), Casa de Habsburg a prezentat un acord prin care se opta pentru menţinerea Muzeului Bran în incinta Castelului Bran, urmând ca încasările anuale ale acestuia să revină exclusiv exclusiv „Companiei de Administrare a Domeniului Bran S.R.L”.
Neînţelegerile dintre reprezentanţii Ministerului şi cei ai Casei de Habsburg vizează:
- dreptul de a stabili orarul de vizitare a Muzeului Bran,
- dreptul de a stabili cuantumul taxei de intrare în Muzeu,
- dreptul de colectare integrală a acestor taxe, adică aproximativ de 500.000 de dolari pe an.
Potrivit acordului dintre cele două părţi, Muzeul Bran asigura întreaga activitate de administrare, întreţinere şi restaurare a Colecţiei muzeale – cu toate costurile aferente presupuse de acestea. La rândul lor, acordând Muzeului Bran dreptul la folosinţă a spaţiului necesar expunerii Colecţiei în Castelul Bran şi în spaţii de depozitare adiacente acestuia, proprietarii Domeniului Bran se angajau să ofere contravaloarea salariilor plătite personalului Muzeului.
Cu toate acestea, reprezentanţii Ministerului declară că proprietarii şi-au "arogat unilateral" toate drepturile privitoare la Muzeul Bran, urmărind exclusiv profitul familiei Habsburg.
Intransigenţă
"Negăsind înţelegere în cadrul negocierilor, Ministerul Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional a fost constrâns să retragă, din incinta Castelului Bran, întreaga colecţie a Muzeului Bran, în dauna celei mai celebre destinaţii muzeale din România şi în dauna turismului românesc. În plus, aşa cum au semnalat mai multe apariţii mediatice din presa ultimelor două săptămâni, existând suspiciunea că actualii proprietari ai muzeului intenţionează să dea Castelului Bran – monument istoric de valoare naţională – şi un alt tip de destinaţie decât cea strict culturală, Ministerul Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional a considerat că nu poate gira şi patrona tacit, prin intermediul prezenţei Muzeului Bran, activităţi comerciale", se precizează în comunicatul M.C.C.P.N.
Din punct de vedere legal, statul român, prin Muzeul Naţional Bran, este unicul proprietar legal al Colecţiei, iar reprezentanţii Ministerului Culturii au anunţat că vor fi forţaţi de împrejurări să retragă Colecţia din interiorul Castelului.
Astfel, reprezentanţii familiei Habsburg au cerut rezolvarea cazului până la data de 18 mai 2009, atunci când va expira perioada de trei ani pe durata căreia proprietarii erau obligaţi să păstreze destinaţia muzeală a Castelului Bran.
Retrocedare contestată
Castelul Bran a fost retrocedat, în 18 mai 2006, lui Dominic de Habsburg, iar până pe 18 mai 2009 va păstra destinaţia de muzeu, fiind în administrarea statului român, prin intermediul Ministerului Culturii.
În urma restituirii au intrat în posesia lui Dominic de Habsburg următoarele proprietăţi: castelul, Casa de ceai a reginei Maria, Casa principesei Ileana, Casa administratorului, Tabernaculul Inima reginei Maria şi un teren aferent acestuia, de peste 7.500 mp, parcul castelului, de 28.000 mp, cele două lacuri din parcul castelului, cu o suprafaţă totală de 1.400 mp, şi drumul de acces, de 1.650 mp.
În urma pronunţării deciziei de retrocedare a Castelului Bran, numeroase voci au protestat pentru păstrarea acestui simbol naţional. Atunci, deputatul Dumitru Puchianu a afirmat că retrocedarea castelului este ilegală şi "nulă", întrucât au fost analizate peste 200 de documente din care a reuzultat aceeaşi concluzie- "retrocedarea este nulă", întrucât a fost făcută cu nerespectarea prevederilor legale şi constituţionale.
Şi preşedintele PSD, Mircea Geoană s-a aflat printre contestatarii deciziei de retrocedare. Acesta a cerut înfiinţarea în Parlament a unei comisii care să analizeze oportunitatea retrocedării.
Potrivit listei alcătuite de postul TV CNN, Castelul Bran se află pe lista celor mai frumoase zece construcţii medievale din lume.