În România îşi face apariţia extremismul de criză

În România îşi face apariţia extremismul de criză

Revista presei.

Adevărul

În România îşi face apariţia extremismul de criză

În urmă cu câteva luni, când Partidul România Mare (PRM) a pierdut alegerile pentru Parlamentul României, pentru prima dată din 1992, culoarul de extremă dreapta din România a rămas liber. Chiar dacă se manifestă public din ce în ce mai des, formaţiunile de extremă dreapta din România nu sunt doritoare să intre în competiţie sau nu au capacitatea electorală şi financiară de a susţine o campanie electorală. Totuşi, ele organizează acţiuni şi îşi fac simţită prezenţa în ţara noastră, la fel cum se întâmplă cu facţiunile similare din restul Europei.

Pe de altă parte, există o teorie sociologică conform căreia în timpul crizelor economice tendinţele extremiste devin mai pregnante, iar sărăcia este, în general, un numitor comun pentru cei care fac parte dintre susţinătorii acestor formaţiuni. Libertatea

Elisabeth Fritzl vrea să scrie o carte

Elisabeth Fritzl, femeia care a fost ţinută prizonieră de tatăl ei şi violată, timp de 24 de ani, şi-a propus să scrie o carte despre anii de groază petrecuţi în pivniţă.

Volumul va fi un fel de autobiografie, iar austriaca vrea să studieze reacţiile tatălui ei din timpul procesului care a început luni, pentru a putea să-l caracterizeze mai bine. Şi Josef Fritzl, cel care a comis ororile declara în urmă cu câteva luni că vrea să publice un roman referitor la ce s-a întâmplat în ”pivniţa groazei”.

România Liberă

Primariile rutiere jumulesc soferii cu 5 radare/km Soferii au inceput sa simta in ultima vreme efectul numeroaselor radare fixe instalate pe drumurile nationale. Daca in urma cu un an un detector de viteza putea fi intalnit la cateva zeci de kilometri distanta, acum aceste aparate au inceput sa impanzeasca localitatile Romaniei.

Explicatia zelului primariilor locale de a monta radarele este simpla: banii din amenzi merg in bugetul lor si in conturile firmelor care au instalat echipamentele. Astfel, s-a ajuns la situatia absolut hilara – si generatoare de abuzuri – in care intr-o mica localitate din Baragan, Insuratei, au fost amplasate, pe o distanta foarte mica, nu mai putin de cinci radare fixe. Ploaia de amenzi care a inundat cutiile postale ale celor care, dintr-un motiv sau altul, au depasit limitele legale de viteza nu aduce insa nici un beneficiu material direct statului roman.

Ziua

Năstase cere Acord anti-Băsescu

Presedintele Consiliului National al PSD, Adrian Nastase, a propus ieri ca, pe langa semnarea unui acord cu FMI, pesedistii sa fie pregatiti si pentru un acord anti-Basescu.

"Un personaj care a ajuns presedinte prin frauda, care a numit un guvern prin santaj, care practic a sabotat guvernul din care facea parte in 1997 si, in calitate de presedinte, face acelasi lucru cu guvernul de acum, in mod evident nu poate fi un partener si mai ales un lider care sa arate drumul", a sustinut fostul premier, intr-un interviu acordat Agerpres.

Cotidianul

România, ţara în care şpaga cumpără orice

De la un bebeluş sau un rinichi până la o nevastă, un loc de parlamentar, câteva secrete de stat sau un CV academic impresionant, totul se poate cumpăra în România. Trecutul, prezentul sau viitorul unei persoane pot fi astfel schimbate în funcţie de preferinţe şi de resursele băneşti disponibile.

Cele mai impresionante sunt cazurile în care părinţii îşi scot copiii la vânzare. O demonstrează cazul lui Costel Nour şi Benoni Păvăloaie, arestaţi pentru că cereau pentru un micuţ 12.000 de euro şi erau dispuşi să facă tranzacţia, chiar dacă acei copii urmau să fie folosiţi pentru a li se preleva organele interne în vederea unor transplanturi ilegale. Gândul

Vieţile pasagerilor, jucate la loterie pe pista aeroportului din Timişoara

Siguranţa călătorilor este jucată la ruleta rusească de administraţia Aeroportului Internaţional „Traian Vuia” din Timişoara.

În ultima perioadă, reprezentanţii firmelor care operează la Timişoara au semnalat problemele care au apărut la pista aeroportului. Practic, bucăţi din stratul asfaltic al pistei s-au desprins. Situaţia era cunoscută, dar primele măsuri efective de restricţionare a traficului au fost luate abia marţi seara. Atunci, flapsul unui avion aparţinând Wizz Air, care ateriza, a fost lovit de o bucată de asfalt desprinsă de pe pistă. Incidentul s-a petrecut în condiţiile în care, anterior, angajaţii aeroportului au inspectat pista şi au curăţat-o de bucăţile de asfalt desprinse în urma decolării sau aterizării altor avioane.

Jurnalul Naţional

Ţigările şi băutura, mai scumpe de la 1 aprilie În goana disperată după bani, Guvernul va modifica prin ordonanţă de urgenţă Codul Fiscal. Astfel, se propune majorarea nivelului accizelor la băuturi, altele decât berea şi vinurile, şi la ţigări.

În motivarea deciziei, Guvernul are ca argumente dificultăţile înregistrate pe piaţa financiară internaţională, deficitul bugetar, dar şi "diminuarea fenomenului de evaziune fiscală în acest domeniu". Creşterea anunţată a accizelor este de la 34,05 euro/hl de produs la 45 euro/hl, adică de aproape 11 euro/hl în cazul băuturilor fermentate spumoase. Pentru restul produselor alcoolice, acciza pe hectolitru creşte cu 13,96 euro. La ţigările şi alte produse din tutun, ordonanţa devansează în două etape calendarul de creştere graduală a accizelor negociat cu Uniunea Europeană. Astfel, începând cu 1 aprilie, creşterea va fi de 7 euro pe mia de ţigarete, urmând la 1 septembrie o nouă creştere, de 7 euro.

Ne puteți urmări și pe Google News