Hackerii din Banat au dat iama în conturile occidentalilor
- Adam Popescu
- 11 martie 2009, 09:46
Mai multe descinderi au avut loc, în această dimineaţă, în Timiş, Caraş-Severin şi Hunedoara, în casele unor persoane suspectate că ar fi accesat ilegal serverele unor universităţi din SUA şi ale NASA. De asemenea, hackerii sunt bănuiţi că ar fi clonat site-urile unor bănci din UE, pentru a obţine datele clienţilor acestora.
În urma percheziţiilor, au fost reţinute 15 persoane.
"Există două dosare, unul la Timişoara şi unul la Caransebeş. În primul, este vorba despre accesarea unor servere ale unor universităţi din SUA, dar şi accesarea serverelor NASA. Mai multe persoane din Timişoara şi Caransebeş au accesat fraudulos aceste servere. Ei au intrat ilegal în reţeaua informatică, dar, la un moment dat, au reuşit să facă în aşa fel încât să li se piardă urma", a declarat procurorul şi, totodată, coordonatorul DIICOT, Mircea Andreş, citat de Mediafax.
Potrivit anchetatorilor, frauda totală este de 350.000 de euro.
Recompensă de la Microsoft
Descinderile din această dimineaţă vin la numai o zi, după ce compania Microsoft România a anunţat că oferă o recompensă de 250.000 de dolari, pentru oricine poate ajuta cu informaţii la depistarea celor care au spart reţeaua de calculatoare a Administratiei Nationale a Penitenciarelor. Aceasta a fost afectată de virusul Downadub.
Hackerii au blocat timp de câteva zile accesul la reţele de calculatoare din închisori, instanţe şi sedii ale poliţiei din întreaga ţară.
"Bazele de date nu au fost afectate şi nu au fost puse în pericol. Acţiunea virusului s-a concretizat la nivelul Penitenciarului Rahova, prin întreruperea unor servicii ale sistemelor de operare, servicii care acţionează la nivelul legăturilor dintre server şi calculatoarele utilizatorilor. Virusul a afectat elemente active din reţea, provocând astfel unele întârzieri în desfăşurarea activităţilor şi nu au fost înregistrate prejudicii. Situaţia s–a remediat, sistemul informatic revenind la stadiul iniţial de operabilitate", se arată într-un comunicat remis de ANP.
„Mai multe persoane din Timişoara şi Caransebeş sunt bănuite că au accesat fraudulos aceste servere şi au intrat ilegal în reţeaua informatică”, spune procurorul DIICOT Mircea Andreş. Procurorii bănuiesc că liderul grupării este Brăgăila Flavius (foto), 21 de ani, din Caransebeş.