Cu seninătatea şi jovialitatea caracte ristice, Cristian Tabără vorbeşte despre emisiunea „Parte de carte”, despre întâlniri cu oameni speciali, muzica rock şi superstiţiile românilor.

EVZ TV: S-a schimbat formatul emisiunii „Parte de carte”? Cristian Tabără: Nu e o schimbare de format, ci mai degrabă o rearanjare a ceea ce exista şi până acum. Sunt două părţi de emisiune, în prima avem ca bază de discuţie o carte, în compania a doi invitaţi, iar, în cea de-a doua, schimbarea e că se rearanjează puţin rubricile şi dispare acel reportaj, care era un pretext pentru dezbatere. Astfel, cele patru minute de reportaj se redistribuie printre invitaţi, în beneficiul discuţiei propriu-zise. Am observat că nici eu şi nici invitaţii nu am căpătat exerciţiul conciziei (râde), aşa că cele patru minute contează!

Să vorbim puţin despre reportajele de la „Te vezi la ştirile Pro TV”... Ne-am propus să nu facem reportaje tip anchetă, să nu ne aliniem celor care, dintr-un motiv sau altul, doresc să vadă numai partea întunecată a României. E oarecum împotriva curentului. Ce ne interesează pe noi sunt oameni, activităţi, comunităţi, locuri din România care merită atenţia şi care sunt descrise în permanenţă prin ochii celor care se află chiar acolo - în miezul acelor comunităţi. La noi s-au cam amestecat genurile, în presa românească s-a trecut la jurnalismul ăsta de autoritate care mi se pare destul de nociv deocamdată. Nu cred că numai despre aşa ceva e nevoie în societatea românească, adică de venă umflată şi de pumn strâns, de tâmple cărunte şi isteţe care să toarne verdict după verdict, sentinţă după sentinţă.

Când întâlneşti cazuri sociale, urmăreşti dacă situaţia respectivă s-a îmbunătăţit? S-a mai întâmplat să revenim asupra subiectelor, dar mai degrabă, în momentul în care lucrurile s-au complicat, le-am transmis factorilor de răspundere de la ştiri.

„Te vezi la ştirile Pro TV” iese aşa cum îţi propui ? Uneori intenţia cu care plecăm de acasă nu se potriveşte cu realitatea pe care o găsim în locurile unde vrem să filmăm. E posibil să fiu şi foarte subiectiv, pentru că eu ştiu ce vrem să facem şi ce găsim, de fapt, la faţa locului. De exemplu, am vrut să vedem ce se întâmplă cu ţiganii argintari. Am zis hai să vedem cât din meşteşugul lor ar putea fi prins într-un cadru organizat, astfel încât munca lor să-i ajute să supravieţuiască. Ar trebui să observăm în ce măsură societatea le acordă o şansă măcar celor care vor să trăiască dintr-o activitate cuan - tificabilă. Problema e că, în momentul în care am ajuns la faţa locului, lucrurile cereau o cu totul altă abordare, nu aveam cum să fiu împăcat cu ceea ce vedeam. Ţiganii seminomazi de pe lângă Alexandria trăiesc în nişte condiţii crunte! Am ajuns să vedem ceva extrem de lugubru în raport cu ceea ce voiam noi să facem, adică un reportaj semipitoresc. Cert e că în introducerea emisiunii, vrând nevrând, ne-am pus o problemă pe care şi-o pun mulţi dintre români şi anume cât de justificat este să îţi doreşti să-i trimiţi pe toţi ţiganii în lagăre, în condiţiile în care ei trăiesc deja în lagăr.

Cert e că oamenii se deschid în faţa ta, fără reţineri… Poate şi pentru că mie îmi sunt dragi oamenii. Indiferent de medii, credinţă, etnie, rasă.

Ce nu trebuie să facă cineva ca să te supere ? Să nu-mi strice cărţile pe care le dau împrumut, să mi le aducă înapoi în bună stare. Să nu-mi strice CD-urile. Chestii de genul ăsta.

La Pro FM prezinţi duminică noaptea „Muzica grea” (n.r.- o emisiune cu muzică rock, blues, jazz). Cum se împacă rockul cu creştinismul, mai ales că există şi o ramură creştină a rockului? În principiu, nu are de ce să nu se împace, pentru că modalitatea de exprimare nu este împotriva creştinismului. Faptul că rockerii sunt mai zgomotoşi uneori nu-i transformă în ceva rău. Între o soprană şi un solist de muzică rock diferenţă mare nu este. Este o greşeală să etichetezi rockul drept satanic doar pentru că există trupe care sunt mai degrabă orientate spre păgânism sau satanism. Acel rock creştin de care vorbeai e practicat, în general, de comunităţile neoprotestante din SUA, care pun pe muzică rock mesaj creştin. Iar, ca să vezi cât de uşor se pot naşte ideile preconcepute, în România, de exemplu, tot rockul e considerat satanic şi tot folclorul e considerat bun doar pentru că este folclor. Dar, sincer, versuri de tipul „fie Raiul sănătos, noi om mere pe din jos” am putea spune că sunt sataniste! Sau toate versurile astea din muzica populară românească în care „vecina noastră e frumoasă, scoate capul pe fereastră”, nu contează că-s însurat, vecina e frumoasă… (râde).

Cum ţi se pare televiziunea Trinitas, a BOR? Cred că aş prefera un mijloc de comunicare în masă al Bisericii care să fie conceput pe capacitatea publicului de a înţelege lucrurile, iar nu neapărat să fie o sursă de Teologie înaltă sau explicaţie veşnică despre ceea ce face nu ştiu care dintre ierarhi.

E posibil ca şi la noi să apară predicatori-vedetă ca în SUA? Îmi vine în minte şi Dan Puric, care are această putere de a capta atenţia oamenilor din medii foarte diferite. Nu cred că este posibil. Iar Dan Puric nu e preot, nu e teolog în sensul clasic. Are pur şi simplu ceva de spus, şi-a asumat o serie de lucruri pe care le exprimă cu o anumită forţă ce vine din faptul că e trăitor, nu teoretician. Dar, în ansamblu, nu cred că se poate naşte instituţia predicatorilor la noi. În lumea occidentală, predicatorii sunt o tradiţie a protestanţilor şi a neoprotestanţilor, accentul pe predică este foarte mare, o bună parte din „spectacolul” liturghiei este, de fapt, predică. Pentru occidentali, cuvântul rostit e foarte important, dar în spaţiul răsăritean, duhovnicul e cel important. Marii vorbitori sunt autoritatea Apusului; în Răsărit, această autoritate o reprezintă marii părinţi.

Românii sunt superstiţioşi? Cumplit de superstiţioşi, mai degrabă superstiţioşi decât trăitori (n.r. ai învăţăturilor Bisericii). Nu au abandonat în toată existenţa lor o sumedenie de credinţe pe care leau avut înainte de creştinism sau pe care le-au inventat în paralel cu creştinismul. S-au creat tot felul de alchimii creştine care sunt nostime până la un punct şi dincolo de acesta revoltătoare, pentru că nu au niciun substrat creştin, iar oamenii cred mai mult în ele decât în învăţăturile Bisericii.

Anul trecut a circulat pe internet o secvenţă din „Parte de carte”, care a făcut multă vâlvă. De ce ai ales să citeşti acel pasaj pornografic? Toată cartea era scrisă astfel. Era semnată de o doamnă din Statele Unite, toate fragmentele erau mărturii ale unor subiecţi care îşi comunicaseră acolo toate fanteziile sexuale, fără nicio cenzură. Scriitoarea susţinea că de aici pornea nu ştiu ce studiu ştiinţific. Dar cartea numai ştiinţifică nu era. Noi, practic, desfiinţam cartea şi trebuia să exemplificăm şi să răspundem întrebării „de ce” a fost posibil să apară o astfel de carte.

ROMÂNIA PROFUNDĂ În Apuseni

Duminică, 8 martie, de la ora 13. 15, „Te vezi la ştirile Pro TV” şi Cristian Tabără duc telespectatorii într-un loc ferit de goana cotidiană, în cătunul Runcuri din Munţii Apuseni. Unul dintre locuitorii acestui spaţiu este Dorel Codoban, singurul meşter din zonă care mai ştie să fabrice un instrument muzical cunoscut numai de bihoreni: vioara cu goarnă.