Unicul tablou al Elenei Bibescu, descoperitoarea lui Enescu în Franţa, ajunge la un muzeu din România.

Scos la licitaţie de hotelul Drouot, singurul portret pictat al Elenei Bibescu, deţinut de moştenitorii de la Paris ai celebrei pianiste românce de la sfârşitul secolului al XIX-lea, a fost achiziţionat de Muzeul Naţional George Enescu pentru a fi expus în Palatul Cantacuzino, fosta casă bucureşteană a marelui muzician. George Enescu îi datorează Elenei Bibescu lansarea în viaţa culturală pariziană.

“Tabloul pictat de Henri Martin îşi face pe deplin loc în Muzeul Naţional George Enescu, având în vedere că relaţia dintre acesta şi principesa Elena Bibescu reprezintă o cheie necesară înţelegerii carierei de excepţie a muzicianului”, explică Laura Manolache, director al MNGE. Participarea la o licitaţie internaţională constituie o premieră pentru Muzeul din România care, pentru unicul tablou pictat al Elenei Bibescu, a plătit 4800 de euro.

Tabloul va fi expus, începând de luna viitoare, în Palatul Cantacuzino din Bucureşti, în expoziţia permanentă a Muzeului Naţional "George Enescu".

Aristocrata rafinată

Elena Bibescu, pe care George Enescu avea s-o numească public “vicemamă”, s-a născut la Bârlad, provenind din aceeaşi familie ca şi Mitropolitul Moldovei, Veniamin Costache. Fiica lui Costache-Manolache Epureanu, jurist şi om politic, şi a Mariei Sturza, a studiat pianul la Viena cu Artur Rubinstein, devenind una dintre cele mai celebre pianiste europene.

În urma unui concert de binefacere susţinut la Teatrul Naţional din Bucureşti în 1873, artista a fost cerută în căsătorie de principele Alexandru Bibescu, mezinul fostului domn al Ţării Româneşti, Gheorghe Bibescu. Cei doi fii ai lor, Anton, ajuns ambasador în capitala Franţei, şi Emanuel, au fost buni prieteni cu Marcel Proust care frecventa, ca şi Anatole France sau Pierre Loti, salonul principesei stabilită la Paris.

Salonul boem al elitelor

Cunoscută de elita artistică a Parisului sub numele de Hélène Bibesco, principesa de origine română îi primea frecvent în rue de Courcelles pe marii artişti ai vremii. În salonul ei veneau, pe lângă scriitori, pictorii Puvis de Chavannes şi Pierre Bonnard, muzicieni celebri precum Charles Gounod, Jules Massenet, Camille Saint-Saëns, Ernest Chausson, Gabriel Fauré. Ultimii doi aveau să fie, de altfel, profesorii de compoziţie ai tânărului George Enescu al cărui talent a fost remarcat mai întâi de Elena Bibescu, care, ea însăşi excelentă pianistă, l-a susţinut necondiţionat şi l-a făcut cunoscut elitei intelectuale pariziene care îi frecventa salonul.

După absolvirea Conservatorului din Viena, Enescu şi-a continuat într-adevăr studiile la Conservatorul din Paris între anii 1895-1899, şi, cu sprijinul Elenei Bibescu, a ajuns ca pe data de 6 februarie 1898 să-şi facă debutul în calitate de compozitor în cadrul Concertelor Colonne din Paris cu Suita simfonică Poema Română, op. 1. Enescu i-a purtat o mare preţuire şi i-a dedicat mai multe din compoziţiile sale. „Principesa a murit în 1902 iar decizia lui Enescu de a-i dedica postum toate lucrările anterioare operei lui Oedip, a cărui premieră pariziană s-a petrecut în 1936 e un omagiu adus celei pe care o numea adesea vice-mamă” precizează Laura Manolache, director al MNGE.

Pictură râvnită

Autorul moral al achiziţiei făcute de Muzeul George Enescu este istoricul de artă Gabriel Badea-Păun, care, stabilit la Paris, a transmis la timp informaţia referitoare la scoaterea tabloului la licitaţie astfel încât muzeul din România a putut strânge banii necesari pentru a putea participa la licitaţie: “ Cum tocmai ne pregăteam de achiziţii la început de decembrie, cu sprijinul Ministerului Culturii şi Cultelor am finalizat proiectul în mai puţin de-o săptămână, explică Laura Manolache. Preţul de achiziţie al tabloului lui Henri Martin a fost de 4800 euro iar la licitaţia pariziană am fost reprezentaţi de Gabriel Badea-Păun, cel care ne-a semnalat apariţia la licitaţie a preţiosului portret, prin intermediul unui prieten comun, profesorul C.D.Zeletin, autorul excepţionalului volum consacrat principesei Elena Bibescu şi publicat ân 2008 de Editura Vitruviu”, a adăugat Laura Manolache.

Moştenire de familie

Portretul, astăzi una dintre puţinele mărturii prin intermediul cărora ne-o putem reprezenta pe principesă, fusese comandat de Elena Bibescu, mare colecţionară de artă, lui Henri Martin, în 1899, cu doi ani înainte de moarte."Portetul a fost moştenit apoi de fiul Elenei Bibescu, Antoine B. si apoi de fiica acestuia, Priscilla, care a murit acum vreo trei ani fără să aibă copii, precizează Gabriel Badea-Paun. Cum identitatea vânzatorului şi cumpărătorului sunt păstrate secrete la licitaţii, bănuiesc că tabloul a fost vândut de moştenitorii ei".

Pentru tabloul pictat de Henri Martin, pictor francez cunoscut pentru a fi decorat, între altele, pe la 1900, universitatea Sorbona, au licitat la hotelul Drouot din Paris trei persoane, portretul revenind muzeului român pentru o sumă destul de modestă, apreciază istoricul de artă : « Am fost plăcut impresionat să văd că, într-o saptămână, muzeul a şi strâns banii pentru a nu rata licitaţia de la Paris. De unde se vede că şi în România, daca există voinţă, se pot achiziţiona lucruri valoroase pentru patrimoniul nostru», a adăugat Badea-Păun.

Tabloul Elenei Bibescu va fi expus începând cu luna martie în Palatul Cantacuzino din Bucureşti, care, alături de celelalte două sedii ale Muzeului Naţional George Enescu, Vila “Luminiş” din Sinaia şi conacul Rosetti-Tescanu din judeţul Bacău, stimulează, prin expoziţiile permanente, interesul pentru cunoaşterea biografiei celui mai important muzician al ţării.

APRECIERE

Elena Bibescu, pictată de Henri Martin

Istoricul de artă Gabriel Badea Păun, care, studiind o vastă corespondenţă, a scris despre prietenia dintre regina Elisabeta şi pianista Elena Bibescu, amândouă pasionate de artă, apreciază că singurul portret pictat al principesei e reprezentativ pentru stilul neoimpresionist al autorului. « Pictorul Henri Martin, unul dintre artiştii simbolişti cei mai apreciaţi de contemporaneitatea lor, este autorul unor importante decoruri comandate de autorităţile celei de-a Treia Republici pentru edificii precum Primăria Generală a Parisului, Noua Sorbona sau Capitolul din Toulouse. Tuşe scurte, paralele, rezultatul influenţei curentului neoimpresionist, construiesc într-o cromatică ideală propice visării forma modelului. Lucrarea este încadrată într-o ramă neogotică concepută special pentru ea care accentuează impresia de reverie situând-o într-o epocă atemporală, temă scumpă simboliştilor, ale căror idealuri comanditara operei si pictorul cu siguranţă le împărtăşeau. Este, cred, singura operă a lui Henri Martin pastrată într-un muzeu din România", precizează Badea-Păun.