Asalt la bilete pentru concertul Madonnei

Asalt la bilete pentru concertul Madonnei

Organizatorii concertului pe care Madonna îl va susţine, pe 26 august, la Bucureşti spun că înregistrează o cerere fără precedent de bilete. Se aşteaptă ca show-ul să reunească 70.000 de spectatori.

Organizatorii de la Bucureşti au anunţat primele date tehnice ale concertului pe care diva pop îl va susţine, pe 26 august, în Parcul Izvor. Show-ul Sticky&Sweet, prezentat în turneul mondial prin care Madonna (50 ani) îşi promovează cel mai recent album, „Hard Candy”, este una dintre cele mai mari producţii din industria entertainmentului mondial şi implică resurse umane, financiare şi tehnice impresionante.

„Maşinăria Madonna” se va pune în funcţiune şi pentru concertul care va avea loc pe 26 august, la Bucureşti. Pentru ca show-ul să fie realizat „ca la carte”, o echipă completă de peste 1.200 de oameni va munci şapte zile pentru amenajarea arenei şi, apoi, încă trei zile pentru dezafectarea spaţiului de concert, au anunţat organizatorii ieri, într-o con ferinţă de presă.

La Bucureşti, vor ajunge 100 de camioane de echipament, la lucrări vor fi folosite 12 motostivuitoare şi 30 de vehicule ATV, iar perimetrul din Parcul Izvor va fi împrejmuit cu şase kilometri de gard. Una dintre tribunele ce vor fi amenajate pentru spectatori, de 40 m adâncime şi 14 m înălţime, va fi adusă special din Italia, iar barurile se vor întinde pe o distanţă de 500 de metri. Pentru tur neul Sticky&Sweet, scena, cu o greutate de peste 100 de tone, este construită din două module, care necesită o supra faţă de amplasare de 100 m x 50 m. Biletele se vând ca pâinea caldă

Potrivit Vodafone, pentru acest concert s-au înregistrat cea mai mare cerere de bilete şi, totodată, cea mai rapidă vânzare, comparativ cu orice alt spectacol organizat până acum în România. Organizatorii se aşteaptă la un public de aproximativ 70.000 de persoane, tot atâtea bilete urmând să fie tipărite.

Concertul de la Bucureşti este organizat de EMag!c Entertainment, sponsorizat de Vodafone România şi promovat de Live Nation. Clienţii companiei Vodafone mai pot achiziţiona bilete în avans, pe www.myticket.ro, până pe 2 martie. Aceştia pot obţine on-line până la patru bilete, trimiţând un SMS, cu tarif normal, la numărul 4545. Clientul primeşte un cod unic, utilizabil împreună cu numărul de telefon mobil pe site-ul www.myticket.ro, în pagina dedicată concertului Madonna. Au fost puse în vânzare Pachetele Gold, care sunt disponibile doar prin comenzi telefonice sau prin e-mail. Pachetul Gold costă 2.250 de lei şi cuprinde un bilet VIP într-o zonă cu locuri premium, un voucher ce permite accesul în Zona VIP, acces în cortul VIP (bar, muzică, DJ), precum şi cadoul exclusiv al turneului „Sticky & Sweet”.

Pentru publicul larg, biletele se vor pune în vânzare din 3 martie, în magazinele Diverta şi on-line, pe www.myticket. ro. Biletele costă 120, 160, 600 şi 800 de lei (categoria VIP).

Potrivit Laurei Coroianu, directorul companiei Emag!c Entertainment, negocierile cu managementul Madonnei au fost demarate în urmă cu un an, încă din momentul în care artista şi-a făcut publică intenţia de a demara un turneu. 

ÎN DESCHIDERE

„Încălzire” cu Paul Oakenfold Concertul Madonnei, care se anunţă a fi unul dintre cele mai spectaculoase show-uri or ganizate vreodată în România, va fi deschis de DJ Paul Oakenfold, care s-a remarcat prin colaborările cu artişti de primă mână, precum U2, Rolling Stones sau Justin Timberlake.

Oakenfold s-a născut în 1963 în Marea Britanie şi şi-a început cariera la o vârstă fragedă, în 1979. De-a lungul carierei sale, a remixat numeroase cântece ale Madonnei precum „What It Feels Like For A Girl”, „Hollywood”, „American Life” şi, în 2008, piesa „Give It 2 Me” de pe albumul „Hard Candy”, pe care artista îl promovează.

Ne puteți urmări și pe Google News