Italianul care a omorât un român, cercetat în libertate
- Adam Popescu
- 24 februarie 2009, 09:57
Un italian, în vârstă de 24 de ani, a accidentat mortal, duminică seară, un român de 31 de ani. Şoferul, care în momentul accidentului se afla în stare de ebrietate şi consumase droguri, este cercetat în libertate.
După accident, tânărul din Italia şi-a continuat drumul până acasă. Apoi, realizând gravitatea situaţiei, acesta s-a dus la carabinierii din Capena şi le-a povestit ce se întâmplase. Ajunşi la locul accidentului, carabinierii au găsit trupul neîsufleţit al românului.
Potrivit jurnaliştilor de la Libertatea. ro, deşi iniţial, italianul a fost arestat, autorităţile au dispus ulterior cercetarea sa în stare de libertate, decizie motivată prin faptul că, prin autodenunţul său, acesta nu mai reprezintă un pericol public.
Cele mai multe infracţiuni - violurile
În ultimele luni, faptele stranierilor români au fost relatate pe larg de presa din Italia. Cele mai multe infracţiuni comise au fost cele de viol.
-
18 ianuarie - tentativă de viol pentru care au fost arestaţi doi români. Incidentul s-a produs într-un tren, pe ruta Ventimiglia-Genova.
-
22 ianuarie - şase români au violat o tânără de 21 de ani şi l-au bătut pe logodnicul acesteia.
-
28 ianuarie - o prostituata de 21 de ani, de cetăţenie bulgară, a fost răpită şi violată de români, sub ameninţarea unui pistol.
-
14 februarie - doi români ar putea fi principalii suspecţi în cazul violului care a avut loc sâmbătă la Roma, unde o italiancă de 14 ani a fost agresată sexual în Parcul Caffarella.
Răzbunarea italienilor
După violul comis în suburbia romană Guidonia, în urma căruia au fost arestaţi şase români, în capitala Italiei au avut loc mai multe atacuri împotriva unor magazine româneşti sau localuri frecventate de imigranţi români.
De asemenea, alţi patru români au fost grav răniţi, săptămâna trecută, după ce mai multe persoane cu cagule pe faţă şi înarmate cu bâte au atacat un restaurant din capitala Italiei.
Carabinierii au iniţiat o anchetă în acest caz, după ce, în apropiere a avut loc şi o manifestaţie a organizaţiei de extremă-dreapta Forza Nuova, în semn de protest faţă de un viol comis cu o zi în urmă în apropiere de restaurantul în care a avut loc atacul.
"S-a ajuns prea departe"
Eugen Terteleac, preşedintele Asociaţiei Românilor din Italia, a precizat, pentru evz.ro, că "această situaţie este foarte dificilă. Cred că s-a ajuns prea departe, iar situaţia este strigătoare la cer. Nu ne putem explica de ce autorităţile nu fac nimic".
Remiză diplomatică România-Italia
Ministrul român de externe, Cristian Diaconescu, s-a întâlnit, ieri, cu omologul său italian, Franco Frattini. Diplomatul italian nu mai vrea infractori români pe străzi, şeful Externelor din România îi aminteşte despre libera circulaţie în Uniunea Europeană.
CITIŢI ŞI: Cei mai mulţi infractori din Italia sunt români
România acuză Italia de xenofobie
Românul ucigaş, salvat de poliţie
Senatorul italian, denunţat de români pe motiv de ură rasială