Un chinez a dat o șpagă de 50.000 de auro ca să rămână în România
- Ionel Stoica
- 19 februarie 2015, 10:02
Tranzacția dintre un roman și un chinez a fost dejucată de procurorii DNA, iar judecătorii de la Tribunalul București i-au trimis după gratii pentru 30 de zile pe cei doi.
Potrivit procurorilor DNA, în perioada 2012 – ianuarie 2015, Cătălin Pop a pretins și primit de la cetățeanul chinez Lu Jian You suma totală de 49.900 de euro (raportat la un număr de cel puțin 40 de solicitări pentru obținere/prelungire a vizelor de lungă ședere în scop de muncă), promițând în schimb că va interveni asupra funcționarilor publici competenți din cadrul Inspectoratului General pentru Imigrări pentru a-i determina pe aceștia să îndeplinească, potrivit competențelor legale, procedura de obținere a vizelor de lungă ședere în scop de muncă (prin emiterea avizelor favorabile necesare conform dispozițiilor legale în materie) și a permiselor corespunzătoare de ședere temporară și/sau de lungă durată pentru o serie de persoane naționalitate chineză.
În același scop, în intervalul 2012 – 2014, inculpatul Pop Cătălin a pretins și primit de la inculpatul Pavlicheanu Alexandru Răzvan (acționând contra cost, în numele unor persoane de cetățenie străină, interesate în obținerea de vize de muncă în România), suma totală de 59.060 de euro (raportat la un număr de cel puțin 41 de solicitări pentru obținere/prelungire a vizelor de lungă ședere în scop de muncă), promițând în schimb că va interveni asupra funcționarilor publici competenți din cadrul Inspectoratului General pentru Imigrări pentru a-i determina pe aceștia să îndeplinească, potrivit competențelor legale, procedura de obținere a vizelor de lungă ședere în scop de muncă (prin emiterea avizelor favorabile necesare conform dispozițiilor legale în materie) și a permiselor corespunzătoare de ședere temporară și/sau de lungă durată pentru o serie de persoane de diverse naționalități. În acest mod, persoanele respective au obținut dreptul legal de muncă în cadrul unor firme, drept pe care uneori l-au exercitat fictiv și pe baza unor documente justificative nereale.
Față de Răzvan Alexandru Pavlicheanu, procurorii anticorupție au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și luarea măsurii controlului judiciar, pe o perioadă de 60 de zile, începând cu data de 17.02.2015 și până la 17.04.2015 inclusiv, în sarcina acestuia reținându-se săvârșirea infracțiunii de cumpărare de influență, în formă continuată.