Fotbaliştii de la CFR Cluj îşi vor umple conturile cu câte 50.000 de euro dacă vor câştiga titlul în Liga I, iar cucerirea Cupei României va fi recompensată cu câte 25.000 de euro de jucător.
„Sunt două obiective pe care le putem realiza. Sper ca băieţii să ne ia banii“, a declarat ieri preşedintele Iuliu Mureşan. Oficialul ardelean intră în categoria celor care susţin că, din lipsa banilor, multe echipe vor avea de suferit. „Sunt convins că vor fi cluburi retrogradate din cauza problemelor financiare. E posibil să li se retragă licenţa, fiindcă nu trebuie să aibă niciun fel de datorie. Am văzut că sunt multe echipe din Liga I cu datorii, e recesiune peste tot“, a precizat Mureşan.
Argentinianul Culio va fi jertfit pe altarul crizei financiare
Preşedintele grupării din Gruia este convins că echipa sa nu va avea de suferit chiar dacă antrenorul Dusan Uhrin va sta pe bancă şi va da indicaţii, deşi regulamentul îi interzice să antreneze două echipe din acelaşi eşalon într-un singur an. „Cuplul Uhrin - Jindra este cea mai bună soluţie pentru a câştiga campionatul. Este exclus să fim penalizaţi pentru Uhrin, nu permite regulamentul. Nu se poate aplica o sancţiune care nu există. Am citit regulamentul de trei ori şi nu spune nicăieri că nu poate da indicaţii. Tot ce nu e interzis e permis“, a spus Mureşan. În acelaşi timp, CFR va rămâne fără argentinianul Culio, ca şi transferat la altă formaţie.