Contabilizând la rece ce am avut şi ce am pierdut de pe urma episodului demisiei lui Gabriel Oprea, vom constata că, la capitolul resurse umane, nu am ieşit păgubiţi: am scăpat de un ministru al cărui nivel de exprimare şi gândire ne face să ne întrebăm de ce este România condamnată să fie guvernată de submediocrităţi, precum şi de un director controversat şi manipulativ al unui serviciu de informaţii cu o putere exagerat de mare.
De câştigat, nu am câştigat însă mare lucru, de vreme ce viitorul ministru de interne şi viitorul director al DGIPI vor fi numiţi tot de PSD - partid care în decembrie nu găsise alţi candidaţi mai valoroşi la funcţia crucială de ministru de interne decât pe Gabriel Oprea, prietenul lui Gigi Neţoiu, şi pe mult mai sinistrul Cătălin Voicu.
Adevărata pierdere pe care a suferit-o ţara în urma scandalului legat de demisia lui Gabriel Oprea este însă prăbuşirea mitului stabilităţii politice în numele căruia ne-a fost vândută alianţa PSD-PDL. Din păcate, PSD s-a dovedit din nou un partid instabil, o federaţie de grupări de interese (putem să le numim şi găşti) aflate în permanentă com petiţie. Fiecare grupare în parte are pretenţii maximale şi sentimentul că nu a primit destul, motiv pentru care este în permanentă luptă cu membrii grupărilor concurente.
Discuţiile interminabile pe tema succesorului domnului Oprea demonstrează de altfel că decizia nu se va lua pe criteriul competenţei, ci în urma unor negocieri crâncene între cele şase facţiuni ale partidului. Este inutil aşadar să-ţi imaginezi că preşedintele Băsescu i-ar fi dictat lui Gabriel Oprea ce să facă, de vreme ce este mult mai simplu şi mai avantajos să-l lase să greşească pentru a declanşa în PSD un scandal de proporţii, cu potenţial destabilizator. Iar în privinţa lui Virgil Ardelean, de ce l-ar fi considerat şeful statului indispensabil, de vreme ce are la dispoziţie toate clonele generalului din lumea serviciilor secrete? Să ne gândim mai bine ce se va întâmpla dacă această direcţie va ajunge pe mâna unui cirac al lui Marian Vanghelie, de pildă.
Nu numai războiul intern din PSD însă destabilizează coaliţia de guvernământ, ci mai ales acţiunile acelei facţiuni din partid care a fost de la început ostilă guvernării alături de PDL. Dintre membrii acestei facţiuni, cel mai activ şi mai eficient din punct de vedere al comunicării şi al subminării guvernului se dovedeşte a fi Adrian Năstase. Scăpat de rigorile justiţiei de către colegii parlamentari, activ pe blog şi permanent disponibil pentru televiziuni - care-i sorb cuvintele -, fostul premier nu scapă nicio ocazie pentru a ataca actualul guvern, fie direct, fie acuzându-l pe Traian Băsescu de toate relele Pământului.
Ultima sa preocupare este identitatea partidului - ca şi când PSD, partid prin excelenţă al îmbogăţiţilor tranziţiei care au pus România pe harta mondială a corupţiei, ar fi avut vreodată o identitate social-democrată autentică. În numele acestei identităţi, după lovitura reuşită la adresa fostului ministru de interne, domnul Năstase pregăteşte o nouă ofensivă: sub pretextul apărării pensionarilor, pe care o clamează pe blog, va cere sporirea cheltuielilor sociale, deşi ştie foarte bine că bugetul nu dispune de suficiente resurse pentru a onora promisiunile extravagante făcute de prietenii săi liberali înainte de alegeri.
Vom avea deci o nouă sursă de tensiune tot în PSD, căci nu la păstrarea identităţii iluzorii a PSD veghează domnul Năstase, ci la subminarea lui Mircea Geoană şi a actualei guvernări. Doar-doar va înţelege naţiunea, uzată şi exasperată de criză şi de certurile politicienilor, că el, Adrian Năstase, este adevărata ei salvare.
Recomandările noastre
