Este considerată una dintre cele mai misterioase pagini ale celui de-Al Doilea Război Mondial.

Apariţia şi propagarea piloţilor de aviaţie trimişi în misiuni sinucigaşe în care aceştia trebuiau să provoace cât mai multe pagube inamicului înainte de inevitabilul lor sfârşit reprezingtă şi acum o „categorie” încărcată de secrete şi controverse.

În 1944, Japonia lua o decizie şocantă: trimiterea în luptă a temuţilor piloţi sinucigaşi cunoscuţi astăzi sub numele de Kamikaze. Însă decizia japonezilor nu este singulară. Deoarece şi „în mintea” celui de-al Treilea Reich avea să apară o asemenea idee.

Ideea de fanatism

Idee care s-a concretizat, se pare, prin apariţia lui „5th Staffel of Kampsgeschwader 200”, sau „escadrila Leonidas”  - unitate specială cu misiuni „one way only”. Naziştii implicaţi în acest unic drum erau supranumiţi „războinici fatali”, iar faima escadrilei Leonidas a rămas semnificativă.

Potrivit documentelor vremii şi nu numai, naziştii studiaseră eventualitatea constituirii unor trupe sinucigaşe cu ceva timp înainte de japonezi. Numai că birocraţia şi dezinteresul cercurilor din jurul lui Hitler au împiedicat apariţia acestor trupe încă dinainte de declaşarea marii conflagraţii militare, potrivit descoperă.ro. .

Planul a fost propus de celebrul Otto Skorzeni, şeful tuturor trupelor de comando ale Reichului şi de către pilotul de vânătoare şi bombardament Hajo Hermann. Propunerea a fost susţinută Hanna Riesch - cea mai bună femeie pilot de vânătoare din întregul Luftwaffe. Planul impunea ca Germania să folosească piloţi voluntari în misiuni sinucigaşe într-o încercare disperată de a contrabalansa avantajele numerice ale trupelor Aliaţilor, printr-un fantism cu iz germanic.

Soluţie disperată

Conceptul avea de altfel rădăcini adânci în mitologia vechilor germanici, fiind folosită intens de către aparatul de propagandă al naziştilor. În luna octombrie a anului 1943, Hanna Reisch avansase cu planurile şi cerinţele sale într-un asemenea grad, încât Academia Germană de Aviaţie s-a văzut obligată să treacă la construirea şi modificarea unor aeronave special concepute pentru misiuni ultimative. Şefii reputatei academii refuzaseră ideea, pe care o consideraseră nu produsul unor minţi psihopate! Însă Germania pierdea teren pe câmpurile de luptă, iar ideea unor piloţi kamikaze părea să fie o soluţie disperată.

Pentru ca totul să fie îndeplinit cu precizie, planul trebuia să treacă de Hitler.  

Cei trei susţinători au cerut şi obţinut astfel o întrevedere cu Hitler. Însă Fuhrerul nu a aprobat! Uimitor: Hitler a considerat că nu exista niciun precedent de acest fel în întreaga istorie militară germană şi a spus că ideea nu rezona deloc cu caracterul poporului german! Hanna i-a replicat lui Hitler că niciodată în istoria sa, Germania nu fusese într-o situaţie atât de disperată ca în acele vremuri. Hitler i-a răspuns că situaţia nu era deloc atât de gravă, căci dacă ar fi fost, el însuşi ar fi ordonat înfiinţarea unor astfel de unităţi. Întrevederea părea a fi un eşec, însă Hanna a reuşit în cele din urmă să părăsească încăperea având încuvinţarea lui Hitler.

Cum se proceda

Între timp, grupul de voluntari sinucigaşi atinsese cifra de 80 de persoane. Selecţia era foarte riguroasă, iar odată acceptat, cadidatul pentru un zbor numai dus, trebuia să semneze o declaraţie în care se angaja să facă distrugeri cât mai mari inamicului, după care urma să ia nişte cursuri tipice de pilotaj. Noua unitate a primit numele de escadrila Leonidas în onoarea regelui spartan care în anul 480 înainte de Hristos, s-a sacrificat odată cu armata sa pentru a opri înaintarea perşilor la Termopile.

Fuhrerul nu suporta ideea să fie comparat cu un grec, chiar dacă acela se dovedise a fi unul dintre cei mai mari războinici ai omenirii. Herman Goering a dat ordinele pentru modificările tehnologice necesare obţinerii unor aeronave potrivite pentru misiuni sinucigaşe. Avionul Messerschmitt 328, conceput iniţial ca avion de vânătoare şi bombardament, a fost selectat pentru rolul de avion kamikaze al voluntarilor morţii. Producerea de avioane modificate a fost totuşi întârziată din motive tehnice, fapt care i-a făcut pe voluntarii fanatici să creadă că cineva dorea sabotarea întregului plan.

 În consecinţă, grupul piloţilor sinucigaşi căuta de urgenţă un alt avion, de data acesta unul care să fie construit cât mai repede. Răspunsul a venit sub forma avionului de tip V-1, sau „Bomba care bâzîie”, cum era denumit în argoul militar. Acesta a fost modificat pentru a purta un singur pilot şi o cantitate cât mai mare de explozibili. În mai puţin de 3 săptămâni, patru astfel de „torpile zburătoare” erau deja gata de teste.

Himmler nu avea nimic împotriva constituirii unităţilor de piloţi sinucigaşi, doar că în opinia sa, acesta trebuia alcătuit exclusiv din infractori de drept comun şi din oameni suferinzi de boli incurabile!

Între timp, Aliaţii se pregăteau de debarcarea din Normandia, iar germanii nu aveau controversatele trupe de piloţi sinucigaşi. Dezamăgirea voluntarilor era cum nu se poate mai mare. La 6-7 zile după Ziua Z, germanii realizaseră că invazia fusese un succes, şi momentul pentru care se pregătiseră atât fusese ratat cu brio. Însă după invazie, Goering şi-a adus în cele din urmă aminte că undeva în Luftwaffe, uitaţi şi amânaţi, exista un grup de piloţi care mureau la propriu şi la figurat să facă istorie drept kamikaze în Europa.

 Abia atunci, Goering a apelat la ei. Cum nu mai existau avioane de tip V-1, comandantul escadrilei a decis folosirea unor avioane Focke Wulf 190, încărcărcate cu bombe de două tone. Cum niciunul dintre voluntari nu pilotase astfel de avioane, comandanul a ţinut cu tot dinadinsul să le aducă aminte că dacă în urma lipsei de pregătire aceştia vor muri fără să-şi îndeplinească misiunile, numele lor vor fi totuşi amintite drept nume de eroi care s-au sacrificat pentru patria mamă.

Epilog

Misiunile ultimative au fost îndeplinite de către piloţii din escadrila Leonidas, conduşi pe atunci de locotentent-colonelul Heiner Lange. Misiunile piloţilor germani au avut loc între 17-20 aprilie 1945, iar aceştia s-au folosit de orice avioane pe care le-au mai găsit intacte, avioane umplute cu bombe şi chiar grenade. Germanii au declarat atunci că escadrila distrusese un număr de 17 poduri, dar cercetările istorice ulterioase au stabilit că piloţii kamikaze distruseseră doar podul de cale ferată de la Kustrin.

În prezent, nu se mai cunoaşte cu exactitate nici măcar identitatea tuturor voluntarilor!