Dealerul de arme Cristian Vintilă, cel care dorea să vândă mitraliere teroriştilor columbieni, este un fost asociat al lui Viorel Hrebenciuc şi Dan Matei Agathon. A fost la un pas să fie deputat PSD-PC
- Marian Păv ăla şc
- 18 decembrie 2014, 10:12
Unul dintre cei doi români arestaţi de autorităţile americane în colaborare cu DIICOT a făcut parte alături de Viorel Hrebenciuc din conducerea unei firme din Bacău. Un alt acţionar a fost Dan Matei Agathon, fost ministru în guvernul Năstase.
Doi cetăţeni români şi un fost deputat italian, care făceau parte dintr-o grupare ce plănuia livrarea de armament către organizaţia teroristă Forţele Armate Revoluţionare din Columbia (FARC), au fost arestaţi în Muntenegru. Cei doi sunt Cristian Vintilă (44 de ani) şi Virgil Flaviu Georgescu (42 de ani).
Primul dintre ei este un fost asociat al lui Viorel Hrebenciuc şi Dan Matei Agathon în firma Barter Group din Bacău. Firma a fost înfiinţată în 1997 şi a avut activitate până în 2012. Conform datele de la registrul comerţului, la constita firmei au participat:
Doru Simovici, Constantin Apostol, Dumitru Bontaş, Dan Matei-Agathon, Cristian Vintilă şi Viorel Hrebenciuc. Obiectul de activitate al firmei erau lucrările de construcţie. De altgel, şi în acest moment la datele de contract ale firmei este trecut Viorel Hrebenciuc. Cristian Vintilă este directorul general al Agenţiei Naţionale a Rezervelor Statului şi Probleme Speciale, Cristian Vintilă
Mai mult, publicaţia de Ziarul de Bacău susţine că Vintilă a fost consilier județean PSD până în 2004, când a candidat fără succes la postul de deputat. A mai candidat şi peste patru ani, în colegiul 6 Bacău, din partea PSD-PC. Ultimele studii din CV-ul său sunt „Afaceri Interne”, la Academia de Poliție, și „Științe Militare și Informații”, la Academia de Informații „Mihai Viteazu” Colegiul Național de Informații.
Potrivit Reuters, procurorii i-au acuzat pe Cristian Vintilă, 44 de ani, din România; Massimo Romagnoli, 43 de ani, din Grecia; și Virgil Flaviu Georgescu, 42 de ani, din România. Cei trei ar fi vrut să vândă arme anti-aeronave, arme de foc și alte elemente grupului rebel columbian FARC pentru utilizarea lor împotriva Statelor Unite, dar ofertele lor au fost făcute de fapt unor surse confidențiale care lucrează în Administrația SUA Antidrog, potrivit unui comunicat. Guvernul SUA a desemnat FARC în 1997 organizație teroristă străină.
Cel mai mare furnizor de cocaină
Potrivit procurorilor americani, FARC este cel mai mare furnizor mondial de cocaină și membri FARC au ucis și răpit americani ca represalii pentru asistența acordată de SUA luptei anticocaină din Columbia. Un membru FARC a fost extrădat în noiembrie în Statele Unite acuzat de luare de ostatici și terorism. Rechizitoriul nu precizează dacă FARC știa despre intenția celor trei de a vinde arme. Ei sunt acuzați că au fost dispuși să vândă arme FARC, știind că ele ar fi folosite împotriva forțelor SUA care asistă guvernul Columbiei.