Ministru francez: Riscul unui ATENTAT în spaţiul UE este foarte probabil. În Franţa, numărul tinerilor deveniţi ISLAMIȘTI a crescut cu 89% de la începutul anului

Ministru francez: Riscul unui ATENTAT în spaţiul UE este foarte probabil. În Franţa, numărul tinerilor deveniţi ISLAMIȘTI a crescut cu 89% de la începutul anului

Ameninţarea teroristă la adresa ţărilor membre ale Uniunii Europene este "reală", riscul unui atentat fiind "foarte probabil", avertizează ministrul francez de Interne, Bernard Cazeneuve, cerând identificarea şi neutralizarea islamiştilor reveniţi din ţări precum Siria.

"Există riscuri care sunt reale şi care necesită o mobilizare generală", a declarat Bernard Cazeneuve, conform AFP, citată de Meiafax, după reuniunea miniştrilor de Interne din statele UE, la Bruxelles, pe tema combaterii terorismului.

"Riscul producerii unui atentat pe teritoriul Uniunii Europene este foarte probabil. Motivele adoptării Jihadului (războiul sfânt islamic) vor exista cât timp vor continua conflictele în Siria şi Irak", a declarat un oficial european, sub protecţia anonimatului.

Numărul europenilor angajaţi în conflicte islamiste nu s-a diminuat, ci chiar a crescut în unele ţări, precum Germania, a declarat ministrul german de Interne, Thomas de Maiziere.

"În Franţa, numărul tinerilor deveniţi islamişti a crescut cu 89% de la începutul anului 2014" , a confirmat Cazeneuve.

Potrivit lui Gilles de Kerchove, coordonatorul UE pentru Combaterea Terorismului, preocuparea principală nu este un atentat de amploarea celui comis pe 11 septembrie 2001 în Statele Unite, ci a unui atac precum cel de la Muzeul Evreiesc din Bruxelles.

"Fiecare ţară are sarcina de a dejuca atentate pe teritoriul propriu. Noi o facem în Franţa. Există intervenţii, arestări, facem totul pentru a evita producerea unor astfel de inciente", a subliniat Cazeneuve.