MĂSURI ÎN PREMIERĂ. MAI vrea de la buget banii care îi încasează de la populaţie petru mașini de 31 de milioane de euro. Polițiștii au primit SPORURILE ÎNAPOI
- Petrisor Cana
- 4 septembrie 2014, 23:47
Ministerul Afacerilor Interne a anunțat adoptarea unui pachet de măsuri în beneficiul polițiștilor și personalului militar din cadrul Ministerului Afacerilor Interne. Totodată, din dispozitia vicepremierului Gabriel Oprea, au fost întreprinse demersurile necesare pentru aprobarea utilizării, cu ocazia rectificării bugetare, a sumei de aproximativ 31 milioane de euro, provenită din venituri proprii, pentru achiziționarea de autovehicule cu dotări speciale destinate muncii operative. Oficiali din cadrul MAI au precizat, pentru EVZ, că este vorba despre banii pe care poliţiştii şi jandarmii îi încasează în urma prestării unor servicii precum:permise auto, placuţe de înmatriculare, paza unor obiective, zboruri cu elicopterul la solicitarea unor persoane private etc.
În cursul zilei de miercuri, viceprim-ministrul pentru securitate națională, ministrul afacerilor interne, Gabriel Oprea, a aprobat un Ordin prin care au fost aduse o serie de clarificări prevederilor legale referitoare la salarizarea personalului Ministerului Afacerilor Interne (MAI).
Conform acestui Ordin, se va asigura plata cuantumului sporului de 25% din salariul de bază pentru agenții de poliție cu studii superioare din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, care își desfășoară activitatea în domeniul pentru care beneficiau de acest drept la data de 31 decembrie 2009. Această măsură reparatorie se va aplica începând de astăzi.
Prin același ordin aprobat de către vicepremierul Gabriel Oprea, au fost clarificate aspectele privind acordarea sporului pentru munca prestată pe timp de noapte, pentru activitățile desfășurate în baza programărilor sau a planificărilor aprobate de unitate, inclusiv pentru cazurile când aceste activități se desfășoară în ture.
Ajutor pentru deces
Totodată, se reglementeză modalitatea de stabilire a gradațiilor pentru perioada concediului de creștere a copilului, cât și modalitatea de acordare a ajutorului în caz de deces pentru familiile angajaților Ministerului Afacerilor Interne care și-au pierdut viața în timpul serviciului.
Acest ajutor acordat în caz de deces reprezintă venit neimpozabil și este exceptat de la plata contribuțiilor sociale obligatorii. De altfel, această formă de sprijin cuvenită familiilor polițiștilor și personalului militar din Ministerul Afacerilor Interne, completează pachetul de măsuri adoptate, în acest an, tot prin ordine ale viceprim-ministrului pentru securitate națională, ministrul afacerilor interne, în beneficiul familiilor personalului decedat în misiune și a personalului rănit în misiune. Prin ordinele respective s-a introdus posibilitatea menținerii în activitate sau a reîncadrării angajaților care au fost răniți în misiune și au fost încadrați într-un anumit grad de invaliditate.
În cazul apariției unor situații tragice cum sunt cele ale decesului angajaților aflați în misiune, este prevăzută posibilitatea pentru soțul supraviețuitor sau copii de a se angaja în Ministerul Afacerilor Interne. În situația în care copiii angajatului decedat în misiune îndeplinesc cerințele prevăzute de lege, aceștia se pot înscrie în instituțiile de învățământ ale Ministerului Afacerilor Interne, în mod direct, fără examen.
Măsurile prevăzute de ordinul aprobat ieri reprezintă o continuare a demersurilor făcute anul acesta de către viceprim-ministrul pentru securitate națională, ministrul afacerilor interne, Gabriel Oprea, în vederea asigurării plății drepturilor legale ale angajaților Ministerului Afacerilor Interne.
„După cum probabil vă amintiți, la începutul acestui an au fost luate măsuri pentru ca plata drepturilor de echipament să se facă lunar și la termen, lucru realizat începând cu luna aprilie. ”, a transmis purtătorul de cuvât al MAI, subcomisar Monica Dajbog.
Această situație a fost reglementată în condițiile în care, în ultimii ani, drepturile de echipament pentru polițiști, jandarmi, pompieri și ceilalți angajați ai Ministerului Afacerilor Interne au fost în mod frecvent amânate și întârziate la plată. Tot în acest an a fost achitată și diferența de 50% reprezentând drepturile de echipament restante din anul 2013.
Decontarea transportului
Totodată, în acest an a fost reglementată problema decontării transportului pentru lucrătorii care au fost mutați sau transferați în interesul serviciului în altă localitate decât cea de domiciliu, dar și situația privind posibilitatea avansării înainte de termen a angajaților merituoși. Tot prin ordin de ministru a fost reglementată metodologia de acordare a drepturilor salariale pentru personalul contractual promovat în funcții. În aceste condiții, peste 3.500 de angajați - personal civil au fost promovați în funcție.
În continuarea aceluiași demers se înscrie și promovarea de către vicepremierul pentru securitate națională, și aprobarea în Guvern, a ordonanței de urgență pentru recompensarea muncii prestate în zilele libere și de sărbătoare legală, măsură aplicabilă tuturor angajaților instituțiilor din sistemul de apărare, ordine publică și securitate națională.
Actul normativ aprobat de Guvern stabilește, practic, recompensarea cu un spor de 75% din solda sau salariul de bază în vigoare la data de 31 decembrie 2009, a timpului efectiv lucrat în zilele de repaus săptămânal, sărbători legale și în celelalte zile libere stabilite prin lege, în cazul în care nu se poate acorda timp liber corespunzător.
Așa cum a fost prezentat și la momentul respectiv, adoptarea acestei ordonanțe a fost absolut necesară în condițiile insuficienței personalului raportat la timpul de muncă afectat misiunilor operative, derulate 24 de ore din 24, 7 zile din 7.
Totodată, aceeași Ordonanță de Urgență a reglementat cuantumul drepturilor personalului care execută lucrări de excepție sau misiuni speciale, stabilind ca bază de calcul salariul de bază, respectiv solda lunară prevăzută de legislația în vigoare la data de 31 decembrie 2009.
Prin acordarea de procente diferențiate ale acestui cuantum a rezultat o majorare a numărului beneficiarilor din unitățile operative ale unor astfel de creșteri de salariu.
Referindu-se la nevoia de acoperire a deficitului de personal, purtătorul de cuvânt al MAI a precizat că anul acesta, pentru prima dată după anul 2010, toți absolvenții promotiei 2014 ai Academiei de Poliție, dar și ai școlilor de subofițeri și agenți, au fost încadrați la termen.
Este vorba de peste 750 de ofițeri, agenți și subofițeri care, în prezent, lucrează în structurile Ministerului Afacerilor Interne.
Pe linia asigurării mijloacelor de mobilitate, din dispozitia vicepremierului Gabriel Oprea, la acest moment au fost întreprinse demersurile necesare pentru aprobarea utilizării, cu ocazia rectificării bugetare, a sumei de aproximativ 31 milioane de euro, provenită din venituri proprii, pentru achiziționarea de autovehicule cu dotări speciale destinate muncii operative.
De asemenea, 450 de autospeciale urmează să intre în dotarea Ministerului Afacerilor Interne în luna octombrie ca urmare a derulării Programului Rabla la care ministerul nostru a aplicat în acest an.
„Doresc să precizez că multe dintre aceste măsuri - unele de tip reparatoriu, altele cu caracter de noutate - care au ca beneficiari angajații Ministerului Afacerilor Interne – polițiști, jandarmi, pompieri – au fost dispuse de viceprim-ministrul pentru securitate națională, ministrul afacerilor interne, Gabriel Oprea, și ca urmare a discuțiilor purtate periodic cu reprezentanții organizațiilor profesionale și sindicale reprezentative, dar și a propunerilor făcute în cadrul ședințelor permanente ale Comisiei de Dialog Social. Așa cum a precizat și în alte rânduri, vicepremierul Gabriel Oprea va susține în continuare orice demers care are ca scop respectarea drepturilor angajaților, îmbunătățirea condițiilor de muncă sau recunoașterea meritelor celor performanți. Obiectivul fundamental al acestor măsuri este acela al creșterii nivelului de siguranță al românilor prin îmbunătățirea performanței serviciului public prestat de angajații Ministerului Afacerilor Interne în folosul cetățenilor.”, a mai spus oficialul MAI.