Ambasada SUA reacționează față de ordonanța privind migrația primarilor
- Alexandra Ciliac
- 28 august 2014, 10:26
Ambasada Statelor Unite și-a exprimat îngrijorarea față de ordonanța de urgență privind migrația aleșilor locali, atrăgând atenția asupra momentului în care este adoptată, în an electoral, cu zece săptămâni înainte de alegerile prezidențiale.
Totodată, preşedintele Traian Băsescu i-a solicitat Avocatului Poporului să atace la Curtea Constituţională ordonanţa de urgenţă 45 din 2014, reclamând faptul că actul normativ este neconstituţional şi afectează procesul electoral. ”OUG 45 afectează procesul electoral, este neconstituţională. Îmi pare rău să fac trimitere la Avocatul Poporului care sabotează democraţia prin inactivitate, şi în ce priveşte OUG care a modificat Legea Educaţiei şi o va face şi dacă Guvernul emite OUG legată de transferul de primari de care Ponta are nevoie. Ponta are nevoie ca aerul de OUG cu primarii migratori ca să iasă preşedinte. De aceea este disperarea să se încalce toate cutumele, inclusiv Constituţia, pentru că administraţia locală este instituţie constituţională. OUG nu trebuie emisă”, a declarat ;eful statului.
"Pentru anul 2014, prin derogare de la prevederile art. 9 alin. (2) lit. h1) şi art. 15 alin. (2) lit. g1) din Legea nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 912 din 7 octombrie 2004, cu modificările şi completările ulterioare, în termen de 10 zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă primarii şi preşedinţii consiliilor judeţene, consilierii locali şi consilierii judeţeni, precum şi candidaţii care au fost declaraţi supleanţi, isi pot exprima în scris opţiunea cu privire la partidul politic din care doresc să facă parte, fără ca aleşii locali respectivi să-şi piardă calitatea dobândită în urma alegerilor", se arată în proiectul de ordonanţa de urgenţă.