Grădinițe estivale pentru defavorizați pe banii Fundației Ikea

Grădinițe estivale pentru defavorizați pe banii Fundației Ikea

Organizația Salvați Copiii a inaugurat azi la Tulcea a treia ediție a programului Grădinițe estivale din cadrul proiectului șanse egale pentru toți copiii într-o societate fără discriminare.

250 de copii provenind din medii defavorizate și care nu au mai fost niciodată la școală beneficiază de serviciile acestor grădinițe. Timp de 40 de zile, copiii cu vârste între 3 și 7 ani, înscriși în program urmează cursuri de igienă, comunicare, sociabilitate.

În cadrul proiectului de la Tulcea, sunt 20 de copii români și romi care beneficiază de aceste servicii, există un educator școlar și un mediator.

„Pentru cei mai mulți copii, grădinița reprezintă primul contact cu restul lumii, cu universul extrafamilial, cea mai bună ocazie de a învăța să socializeze și să se pregătească emoțional, social și cognitiv pentru restul vieții. Din nefericire, nu toți micuții au această șansă, și niciodată din vina lor. Or, privat de educaţie, copilului i se ia șansa unui viitor decent. Un copil neşcolarizat va fi un adult țintuit la marginea societăţii, adesea incapabil să discearnă între bine și rău, predispus la a fi exploatat sau a intra în cercuri sociale îndoielnice”, a explicat Gabriela Alexandrescu, președintele executiv al Organizației Salvați Copiii, importanța integrării copiilor în ciclul de învățământ încă de la cele mai mici vârste.

Ne puteți urmări și pe Google News

Astfel de grădinițe estivale funcționează la București, Dâmbovița, Argeș, Constanța, Iași, Dolj și Tulcea.

Potrivit unui studiu intitulat Educația și îngrijirea copiilor preșcolari, publicat recent de Comisia Europeană, România alocă cele mai mici sume din UE pentru acest tip de educație. România este totodată împreună cu Bulgaria în topul sărăciei și al excluziunii sociale în rândul copiilor mai mici de 6 ani. În țara noastră, rata abandonului școlar înainte de terminarea celor 10 clase obligatorii este de 18%, cea mai mare din UE.